Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 04 septembrie 2010 00:00
Dinamo a remizat în această seară, 2-2, la Gaziantep, cu formaţia locală, iar elevii lui Ioan Andone ar fi putut învinge dacă nu erau egalaţi în minutul 80. Lucrurile s-au reglat în atacul roş-albilor care merge din nou la turaţie maximă.
Golgeterul ediţiei trecute de Liga 1, Andrei Cristea, a creat două pase decisive pentru colegii din ofensivă, iar Dănciulescu şi Marius Niculae au înscris. De menţionat că simbolul echipei din Ştefan cel Mare, Ionel Dănciulescu, a marcat pentru prima oară de la revenirea în tricoul alb-roşu, colegii felicitîndu-l în mod special pentru reuşită.
"Am demonstrat că Dinamo rămîne în sîngele meu, iar în echipă este o familie, contrar tuturor speculaţiilor pe care doar cei care ne vor răul le scot. Îmi face plăcere să joc pe mai departe pentru <cîinii roşii> şi sper să-mi ajut din orice postură colegii să fie victorioşi", a declarat Andrei Cristea pentru gsp.ro la cîteva momente de la finalul întîlnirii.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor