FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA - RAPID, AZI, 20:00, ANTENA 1 ŞI LIVEVIDEO PE GSP.RO

Au cîştigat şi fără "Vamă" » Statistica e de partea Rapidului în duelurile cu Astra jucate la Ploieşti

Articol de - Publicat miercuri, 02 mai 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 02 mai 2012 01:23

Din 7 întîlniri jucate de Rapid pe terenul Astrei, giuleştenii au triumfat de 5 ori


Gigi Becali strigă cît îl ţine gura că alb-vişiniii nu pot lua toate punctele la Ploieşti, azi, cu Astra, decît dacă aranjează meciul. Finanţatorul din Ghencea a spus zilele trecute că Dinu Gheorghe, actualul conducător al prahovenilor, le va cere jucătorilor elevilor lui Rednic să o lase mai moale împotriva giuleştenilor: "Dacă bate Astra pe Rapid sau face egal, eu îmi cer scuze, dar să nu creadă că noi sîntem proşti şi nu ne dăm seama dacă e blat sau nu".

Statistica e însă clar de partea alb-vişiniilor. Din 7 meciuri pe care cele două formaţii le-au disputat pe stadionul din cartierul "9 mai", rapidiştii s-au impus în primele 5! În rest, s-a mai înregistrat o remiză şi un succes al ploieştenilor.

S-a scos singur din Europa
Un alt argument care desfiinţează teoria lui Becali e rezultatul partidei din primăvara lui 2010. Atunci, cu două etape înainte de final, bucureştenii luptau pentru un loc în Europa şi jucau în penultima etapă la Braşov, acolo unde era Dinu Gheorghe. Scorul a fost 1-1, iar Rapidul a ratat obiectivul. La finalul acelui campionat, "Vamă" a venit în Grant alături de 7 fotbalişti de sub Tîmpa, 6 dintre ei evoluînd atunci împotriva giuleştenilor.


"Eu nici ca jucător, nici ca antrenor nu m-am dat niciodată la o parte şi nici de acum înainte nu o voi face. Am vorbit şi cu băieţii şi le-am zis să nu se lase afectaţi de aceste declaraţii"
Mircea Rednic, antrenor Astra

"Sînt numai prostii, uitaţi-vă să vedeţi palmaresul nostru cu Astra! Oare care ar fi un rezultat mai surprinzător, să batem noi sau ploieştenii?"
Constantin Zotta, preşedinte executiv Rapid

Deac are probleme
Cel mai bun om al Rapidului în acest sezon, Ciprian Deac, acuză probleme medicale înaintea meciului de azi, cu Astra. Mijlocaşul s-a lovit la glezna stîngă în partida cu Steaua, în debut, cînd a avut o intervenţie asupra lui Tatu. După finalul confruntării, Deac a părăsit stadionul şchiopătînd. Dacă medicii nu fac o minune să-l pună pe picioare pe Ciprian, Răzvan va miza pe benzi pe Roman, în dreapta, şi pe Surdu, în banda stîngă.

"Sînt scump pentru că am rezultate"
Antrenorul Astrei, Mircea Rednic, explică de ce-şi doreşte o victorie împotriva Rapidului: "Eu n-am nici o revanşă de luat. M-am înţeles bine cu oamenii din Giuleşti, am avut doar un conflict cu fanii, dar mi-am cerut scuze public şi cred că aparţine trecutului. Vreau să cîştig pentru că eu nu sînt un antrenor ieftin, iar lumea se aşteaptă de la mine să am rezultate. Dacă rămîn aici şi la anul, îmi propun să ajungem în Europa. E normal să am un obiectiv pe măsură".

Bilete de Europa
Mizînd pe faptul că giuleştenii vor lua cu asalt arena din cartierul "9 mai", conducătorii Astrei au fixat preţuri mari la bilete. Astfel, cele mai ieftine tichete sînt 40 lei, la tribuna I şi a doua! Cei care vor dori să stea la tribuna 0 trebuie să scoată din buzunar 100 de lei! Biletele se pot procura miercuri, între orele 10:00 - 18:00, de la casele stadionului. Galeria alb-vişinie a primit totuşi 420 de bilete la preţul de 20 de lei.

3 torţe = două etape fără spectatori
Comisia de Disciplină i-a pedepsit pe giuleşteni pentru că la partida cu Steaua fanii alb-vişinii au aprins torţe în peluză! Deşi acestea n-au fost aruncate pe gazon, LPF le-a dat rapidiştilor o amendă de 40.000 de lei şi i-a obligat să dispute două meciuri fără spectatori! Astfel, Rapid nu va avea galerie la meciurile cu Tîrgu Mureş şi cu Pandurii, urmînd să mai vîndă bilete doar pentru partida din ultima etapă, cu Oţelul. Giuleştenii vor face recurs şi speră să scape cu o singură etapă, în caz contrar, vor cere accesul femeilor şi al copiilor, aşa cum a fost cu FC Vaslui, în Cupă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! Andrei Vlad PLEACĂ de la Petrolul » Echipa îi cumpără acum bilet de întoarcere din Antalya
Superliga
Răsturnare de situație! Andrei Vlad PLEACĂ de la Petrolul » Echipa îi cumpără acum bilet de întoarcere din Antalya
Gigi Becali, la prima intervenție din 2025 » A anunțat ce se întâmplă cu transferurile lui Olaru și Târnovanu: „L-a sunat Giovanni”
Superliga
Gigi Becali, la prima intervenție din 2025 » A anunțat ce se întâmplă cu transferurile lui Olaru și Târnovanu: „L-a sunat Giovanni”
„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția-răpusă de cancer
Superliga
„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția-răpusă de cancer

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (3)
badeadorian
badeadorian  •  02 Mai 2012, 10:49
Postat de snoopmind pe 02 Mai 2012, 01:29

nici nu are rost sa vorbim de acest parvenit care a facut bani din afaceri cu statu, cei care fac bani cu statul nu au coaye, coaye are varasu giovani becali, gigi e un mascarici care a avut noroc sa fie intr-o pozitie favorabila, nu s- a luptat pentru nimic

Daca era mascarici juca fotbal , asa spune el , asa este doar un clovn de prost gust . Maximul pe care il putea da natura in materie de mojicie , proasta crestere , prefacatorie , stupizenie si vanitate . Gigi este un monument . Dar nu in sensul bun .

cj1960i
cj1960i  •  02 Mai 2012, 03:28

jiji ii lucra pe unguri ,pe tiga..(cum el ii numeste),chiar si pe finul atotstivuitor,era sa uit de nea stiulete.DAR tot la coada o sa ramana. cineva nu culcate.

snoopmind
snoopmind  •  02 Mai 2012, 01:29

nici nu are rost sa vorbim de acest parvenit care a facut bani din afaceri cu statu, cei care fac bani cu statul nu au coaye, coaye are varasu giovani becali, gigi e un mascarici care a avut noroc sa fie intr-o pozitie favorabila, nu s- a luptat pentru nimic

Vezi toate comentariile (3)
Comentează