Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 22 septembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 21 septembrie 2012 20:37
Hamburg îl monitorizează pe vîrful ”cîinilor” pentru a şti dacă la iarnă merită să investească peste 3 milioane de euro în achiziţionarea atacantului de 21 de ani.
George Ţucudean e principalul marcator al roş-albilor în acest start de sezon, cu 7 goluri în toate competiţiile. Ascensiunea vîrfului înalt de 1,87 de metri, atît la echipa de club, cît şi la "naţionala" Under 19, l-a propulsat în ochii celor de la Hamburg SV.
Mai întîi, ardeleanul a fost propus acestei grupări de tradiţie în Bundesliga, hanseaticii au fost încîntaţi de ceea ce au văzut pe DVD-uri, au ales să-l monitorizeze mai departe pe fotbalist la meciurile dinamoviştilor şi ale "tricolorilor".
"La iarnă, dacă Ţucudean va continua să aibă evoluţii bune, germanii vor face o ofertă. Ei l-au urmărit şi pe Torje la fel, vreme de 6 luni, pe cînd Gabi era la Dinamo, dar nu s-au înţeles la preţ cluburile. Cînd vine vorba să urmărească jucători din Est, Hamburg nu se aruncă, observă atent, abia apoi trece la partea financiară", au declarat cei care l-au propus pe atacant nemţilor.
În acest moment, gruparea din nordul Germaniei parcurge o perioadă nefastă. E pe penultimul loc în Erste Bundesliga, cu nici o victorie, doar două goluri marcate în 3 runde, iar tehnicianul Thorsten Fink a intrat în colimatorul fanilor.
De ce au băgat spaima-n "cîini"
Roş-albii n-au motive să privească relaxaţi meciul de diseară, întrucît n-au învins deloc pe U Cluj de cînd ardelenii au revenit, de doi ani, în Liga 1. Nici în partide oficiale, nici în amicale. Chiar dacă s-au făcut fel şi fel de interpretări pe vremea cînd Florian Walter era finanţatorul "şepcilor roşii", U a învins de două ori pe Dinamo, iar sezonul trecut a scos două remize.
3 atacanţi are HSV în prezent: sud-coreeanul Heung-Min Son (1 gol în 3 meciuri), letonul Rudnevs (nici un gol în 3 partide) şi suedezul Berg (nici o reuşită în două meciuri)
1,4 milioane de euro e cota actuală a lui Ţucudean pe transfermarkt.de
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Modelul Nuno Gomes
Şefii, dar şi diverşi oameni de fotbal au vorbit în această săptămînă despre necesitatea ca Ionel Dănciulescu, 35 de ani, să aibă din nou credit din partea antrenorului Bonetti. Fotbalistul n-a fost titular în nici un meci, aducînd victoria, cu golul său, la singurul succes din deplasare al roş-albilor, la Severin.
"Bonetti trebuie să nu se mai uite la vîrsta din buletinul lui Dănciulescu şi să-l joace, mai ales că atacul scîrţîie şi n-a marcat deloc în ultimele două partide. Uite că un mare atacant, portughezul Nuno Gomes, pe care Benfica a vrut să-l pensioneze de acum două sezoane, joacă foarte bine la 36 de ani la Blackburn şi-a marcat de 4 ori în 6 meciuri!", au spus oficialii dinamovişti.
Inbox
- Fotbalist-simbol al dinamoviştilor, acum încă sub contract cu U Cluj, Claudiu Niculescu, 36 de ani, va fi doar spectator la partidă: "O să am emoţii doar în startul meciului, cînd mă gîndesc că aş mai fi putut fi pe teren. Oricum, cred că va fi un duel aprig, interesant, sînt două echipe care nu se vor mulţumi cu egalul".
- Dinamoviştii au ajuns aseară la Cluj şi vor pleca de-abia mîine, după ce vor fi efectuat o şedinţă de pregătire în acest oraş, în perspectiva partidei cu Voinţa Sibiu, de marţi, din "16"-imile Cupei.
- Roş-albii n-au mai învins în deplasare din luna iulie, mai exact din prima rundă a Ligii 1. După 2-1 la Severin, "cîinii" au obţinut doar două remize, la Braşov şi la Chiajna, şi-au fost învinşi o dată, de către Astra Ploieşti.
- Fanii din Ardeal ai dinamoviştilor au promis că vor veni pe Cluj Arena: "Vom fi cel puţin 500 de oameni care să împingem echipa spre prima victorie după trei eşecuri la rînd".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor