FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Badea şi Borcea merg la două capete, după ce s-au fript în trecut » Au negociat cu Ando, îl aşteaptă pe Bergodi

Articol de - Publicat marti, 25 mai 2010 00:00

Şefii au fost la nunta de argint a lui Andone, i-au fixat termen pentru un răspuns clar, dar în acelaşi timp vor mai discuta şi cu italianul ce va veni azi în România

Dinamo a intrat în linie dreaptă în privinţa negocierilor pentru postul de antrenor în ediţia 2010 - 2011. Iar acţionarii se folosesc de orice prilej ca să discute cu candidaţii principali la funcţie, Cristiano Bergodi şi Ioan Andone.

Astfel, duminică seară, Nicolae Badea şi Cristi Borcea au participat la nunta de argint a lui Ioan Andone (foto: Libertatea), organizată la restaurantul "Doina" din Capitală. "N-avea rost să discutăm de contracte", a declarat, oficial, Borcea. Totuşi, surse din interiorul clubului susţin că a existat un dialog clar între acţionari şi tehnicianul de 50 de ani.

"Să nu faci ca-n iarnă!"

"Ando, noi te vrem, dar să ne zici clar pînă pe 31 mai ca să ştim cum facem cărţile!", i-ar fi transmis Badea&Borcea. "Păi, sînt doar eu în discuţii? Văd că şi Bergodi e, că ar fi favorit!", a replicat "Fălcosul". "Sînteţi amîndoi, nu vrem să mai facem ca în iarnă cînd am vorbit o chestie cu tine, apoi te-ai dus şi-ai semnat cu cei de la ŢSKA Sofia! Aşa, zi-ne clar, vrei sau nu vrei?!" a fost mesajul mai răutăcios al dinamoviştilor. "Trebuie să discut cu Copos şi apoi vă dau un răspuns", a conchis Andone. Patronul Rapidului a fost şi el la eveniment.

Italianul a zis "Da!"

Azi e aşteptat să ajungă la Bucureşti şi Cristiano Bergodi. Cu el s-a discutat în mai multe rînduri şi s-a ajuns la un acord de principiu. "Bergodi e ca şi acontat, ar aduce un suflu nou. Lucrează şi cu materialul clientului, nu solicită multe transferuri. Borcea l-a lăsat pe Badea să decidă cine va conduce echipa din vară", au mai declarat apropiaţii celor doi lideri din Ştefan cel Mare. În cazul în care negocierile cu Bergodi sau cu Andone nu se finalizează, "cîinii" mai au varianta Ionuţ Badea (Inter Curtea de Argeş).

20.000 de euro e salariul lunar oferit lui Andone. Apropiaţii antrenorului susţin că George Copos i-ar da cu 5.000 € în plus

10.000 de euro e salariul lunar oferit lui Bergodi, la care se adaugă diferite bonusuri în funcţie de performanţele realizate

Semnează mîine?
Cătălin Munteanu (foto, 31 de ani) e liber de contract după ce i-a expirat înţelegerea cu FC Braşov, iar astăzi vine să discute cu agentul Ioan Becali despre viitorul său. Dinamo îl vrea pe fostul ei mijlocaşul din perioada decembrie 2005 - iunie 2008, a purtat negocieri în acest sens, dar pentru ca afacerea să se facă trebuie să dubleze, cel puţin, salariul lunar oferit iniţial, de 5.000 de euro. Becali l-a recomandat pe Cătălin şi ca un viitor oficial al clubului!

"O să-i iau şi eu la mişto!"
Cristi Borcea nu mai e atît de sigur că va preda funcţia de preşedinte executiv. Gino Iorgulescu a declinat oferta, Dinu Gheorghe n-a oferit nici un răspuns, au mai rămas soluţiile interne Florin Prunea, Marcel Popescu şi Claudiu Niculescu. "Într-o săptămînă voi decide ce şi cum. Ca acţionar, rămîn, nu pot lăsa Dinamo la greu. Iar dacă rămîn şi preşedinte, o fac pentru întregul sezon. Nu jucătorii m-ar convinge, cu ei o să mă răfuiesc! Nu dau nume, o să-i iau la mişto, cum au făcut ei cu mine!".

"China" şi Boştină vin la discuţii
Andrei Mărgăritescu şi Gabriel Boştină vor avea mîine o întîlnire cu şefii. "China" mai are contract două sezoane, dar ar vrea să plece, însă Borcea doreşte să-l păstreze. Lui Boştină, dorit şi de Urziceni, de Craiova şi de o echipă din Cipru, i-a expirat contractul, însă i s-a făcut o nouă ofertă şi trebuie să dea un răspuns.

10.000 € pe lună, plus bonusuri
Lui Ousmane N'Doye, 32 de ani, i s-a activat clauza de prelungire pe încă două sezoane. "El a vrut neapărat să continuăm", au zis şefii. Duminică seară, senegalezul s-a întîlnit cu acţionarii şi a confirmat acordul. Acţionarii au obţinut micşorarea salariului lunar al mijlocaşului, de la 15.000 la 10.000 de euro. N'Doye mai poate cîştiga şi din bonusuri: 500 € la fiecare prezenţă ca titular, încă pe atît pentru fiecare punct cucerit de echipă, cu el în teren.

Inbox

- Daminuţă s-a despărţit de "cîini", care n-au dorit să-l cumpere defintiv de la Inter Milano în schimbul sumei de 500.000 de euro.
- Cristi Munteanu, 35 de ani, şi-a încheiat contractul cu Dinamo. Soarta lui Babicu' s-ar putea lămuri în următoarele două săptămîni, el avînd şanse să continue în Ştefan cel Mare.
- Dumitru Dragomir: "Cea mai deşteaptă mişcare a <cîinilor> ar fi să-l aducă pe Mihai Stoica preşedinte şi pe Mihai Stoichiţă antrenor! Dacă nu, Dinamo să-l ia pe Ionuţ Badea, pînă nu-l iau alţii, băiatul e purtător de creier".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Stranieri
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Handbal
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (4)
 •  25 Mai 2010, 08:48

mai bine aduceti-l pe takayuki sau jucati cu rus margaritescu e terminat sa plece alaturi de moti,l.goian,daminuta,pulhac,molinero,ad.cristea,zicu,cl.niculescu,curca

 •  25 Mai 2010, 07:11

Cristi lasal pe china sa plece e terminat baga unu tanar cu pofta de joc sa manance din gazon stop sentimente HAI DINAMO

 •  25 Mai 2010, 06:08
Postat de pe 25 Mai 2010, 04:55

Felicitari pt. nunta de argint. Dar Doamne iarta-ma de unde -si cumpara romincele culorile de par ? Din Korea de Nord sau din Mongolia? Asa ceva nu vezi decit in operele orientale. Si-a cumparat prima data centura sau culoarea ? Ridicol!

Intreaba-l pe andone ca e ardelean de-al tau !!!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close