FOTBAL  »  Superliga  »  CFR-DINAMO 1-0

Badea: "Şi un punct era bun, dar ocaziile vin pe un fond de joc ofensiv"

Articol de GSP - Publicat duminica, 07 noiembrie 2010 00:00

Preşedintele CA al lui Dinamo, Nicolae Badea, a comentat rezultatul nefavorabil al lui Dinamo de la Cluj, 0-1, şi atitudinea gazdelor faţă de suporterii roş-albilor.

"Sînt supărat în primul rînd pentru că nu am înţeles decizia celor de la CFR de a nu permite fanilor lui Dinamo care au făcut ore întregi pe drum pentru a vedea meciul. Am depus o contestaţie chiar înainte de meci. Observatorul trebuia să intervină şi să solicite respectarea unor reguli elementare. E o discriminare clară.

Rezultatul ne dezavantajează, chiar şi un punct era mai bun decît nimic. Ocaziile de gol vin pe fondul de joc ofensiv şi nu după numărul de jucători de atac din teren.

Cu Universitatea e un meci important, chiar dacă ei au avut evoluţii contradictorii. Se exprimă bine în joc sub conducerea lui Victor Piţurcă.

La meciurile cu ei vom încerca să arătăm celor de la Cluj că putem respecta suporterii oaspeţilor aşa cum îi respectăm şi pe ai noştri", a zis Nicolae Badea la sportro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Așa se fac schimbările la FCSB! Imagini fabuloase cu Gigi Becali și Mihai Stoica surprinse de reporterul GSP
Europa League

Reacția lui Gigi Becali la golul lui Daniel Bîrligea cu PAOK » Gest neașteptat al patronului FCSB-ului

Mutare surpriză pe piața media! Florin Răducioiu a semnat și schimbă televiziunea!
Superliga
Mutare surpriză pe piața media! Florin Răducioiu a semnat și schimbă televiziunea!

La câți bani a renunțat Ianis Hagi pentru a fi reprimit în lotul lui Rangers

CSA Steaua sau FCSB?! » Candidatul Mircea Geoană, reacție explozivă în studioul GSP: „Eu asta aș prefera”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează