Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 22 aprilie 2010 00:00
## ♦ Timişoara cere test doping în Ghencea, după meciul de duminică seară
Poli Timişoara o şicanează pe Steaua în avancronica duelului direct, derby-ul etapei a 29-a
Cu patru zile înaintea partidei Steaua - Poli, bănăţenii anunţă că vor neapărat control doping! "Vom solicita testele, ca să nu existe nici un dubiu!", a explicat preşedintele Chivorchian. Şefii lui Poli au ajuns la ideea asta după ce au citit în Gazetă că steliştilor li s-au administrat perfuzii, lucru interzis de regulamentele sportive. Medicul Paligora susţine că a procedat aşa doar în cazuri în care unii jucători aveau probleme medicale.
Marian Iancu nu-i crede pe roş-albaştri: "Am văzut şi eu că sînt proceduri şi proceduri. Dacă sînt la limită, eu zic că ar putea fi acceptate. De cînd sînt la Timişoara, adică de cinci ani, la Poli s-a mers numai pe medicamente acceptate. Nu ştiu ce au făcut alţii". Utilizarea perfuziilor e interzisă de doi ani, chiar dacă substanţa administrată ar fi una tolerată de regulamente. Patronul de pe Bega spune că iniţiativa controlului doping nu-i aparţine: "E o problemă de care se ocupă preşedintele Chivorchian şi managerul Daniel Stanciu. Dacă ei zic că vor teste doping, înseamnă că vor fi!".
"Cred că sîntem cei mai testaţi din România, au fost foarte multe controale, inclusiv comandate de UEFA. Nici măcar n-a fost nevoie de proba B vreodată, deci toate au ieşit negative"
Radu Paligora, medic Steaua
"Glucoza administrată intravenos se vede la controlul doping, deci nu se pune problema să le fac perfuzii jucătorilor"
Radu Paligora, medic Steaua
Incredibil: n-au mai ajuns la stadion!
Timişoara a cerut control doping şi înaintea jocului cu CFR Cluj, din weekendul trecut, dar testarea nu a mai avut loc. "Cei de la Agenţia Naţională Antidoping nu au mai ajuns la stadion, nu ştiu de ce, şi nu s-a mai făcut controlul", a povestit Gheorghe Chivorchian. Managerul Daniel Stanciu anunţase atunci că "solicitarea ca toată echipa CFR-ului să fie testată a fost făcută la ideea domnului Marian Iancu".
Le plac controalele doping
Bănăţenii au devenit fani ai testelor doping comandate pentru adversari. Acum trei ani, Timişoara a testat toată echipa lui CFR Cluj, inclusiv pe antrenorul Dorinel Munteanu! Tot Poli a solicitat controale doping şi la finalele de Cupa României pe care le-a jucat în ultimii ani, ambele pierdute: cu Rapid (0-2) şi cu Timişoara (0-3).
### Timişoara cere test doping în Ghencea, după meciul de duminică seară

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor