Articol de Cătălin Popescu - Publicat marti, 15 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 14 ianuarie 2013 21:15
Fiind un cantonament mai lung decît de obicei, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a stabilit ca în două din cele 14 zile pe care le vor petrece în Andaluzia să organizeze nişte activităţi extrafotbalistice.
Astfel, steliştii vor merge într-o zi la karting, iar în alta la un parc tematic despre Vestul Sălbatic. De fiecare dată, accesul presei va fi interzis. "Noi nu sîntem Dinamo, sîntem un club serios şi profesionist!", au motivat şefii din Ghencea decizia.
Mai mult, pentru a fi sigur că nu vor apărea poze în presă, Reghecampf le-a transmis elevilor săi că nu vor avea voie să posteze fotografiile pe Facebook. "Mergem, ne distrăm, dar amintirile le păstrăm pentru noi. Să nu vă prind că apar poze cu noi acolo", le-a transmis tehnicianul.