FOTBAL  »  Superliga  »  PROPUNERE

Basarab Panduru i-l propune lui Hagi la națională: „S-ar putea să rămână!”

Cătălin Vulturar și Alexandru Pop, în Rapid - Dinamo / FOTO: Cristi Preda / GSP.ro
Cătălin Vulturar și Alexandru Pop, în Rapid - Dinamo / FOTO: Cristi Preda / GSP.ro

Articol de - Publicat luni, 17 august 2026 08:23 / Actualizat luni, 17 august 2026 08:51

Basarab Panduru consideră că Rapid poate propune în viitorul apropiat un jucător pentru echipa națională. Este vorba despre Cătălin Vulturar (22 de ani), mijlocaș devenit titular de bază în formația antrenată de Daniel Pancu.

Giuleștenii l-au transferat în 2024 de la Lecce, în schimbul sumei de 700.000 de euro. În primul sezon, Vulturar a fost împrumutat la UTA Arad, apoi a revenit la Rapid pentru a încerca să își câștige locul în primul „11”.

Stagiunea 2024-2025 nu a fost una reușită pentru mijlocaș, care a bifat doar 7 apariții. Situația s-a schimbat în sezonul trecut, sub comanda lui Constantin Gâlcă, atunci când Vulturar a început să primească tot mai multe minute și a adunat 23 de meciuri în campionat.

Basarab Panduru îl vede pe Cătălin Vulturar la echipa națională: „S-ar putea să ajungă acolo și să rămână!”

Basarab Panduru a analizat derby-ul câștigat de Dinamo pe terenul Rapidului, scor 1-0, în etapa a 5-a din Superliga, și s-a oprit asupra evoluției lui Cătălin Vulturar, integralist în partida din Giulești.

Fostul internațional consideră că mijlocașul Rapidului are calitățile necesare pentru a ajunge la prima reprezentativă, însă crede că trebuie să devină mai disciplinat din punct de vedere tactic, să respecte mai bine sistemul și să evite faulturile inutile.

„Face nişte lucruri bune, dar se precipită, iese din sistem, face fault, ia cartonaş aiurea. Dacă se echilibrează puţin, s-ar putea să fie un jucător mai bun. Să participe şi la joc, că pare că doar stă să recupereze mingea.

Dar creşte, poate să fie un jucător interesant şi pentru echipa naţională. Ţineţi minte, mai ales într-o zonă în care avem probleme. E un om care aleargă, bagă piciorul. Vlad Dragomir cum a venit? A băgat piciorul, a alergat întruna. S-ar putea să ajungă acolo şi să rămână!”, a declarat Basarab Panduru, potrivit primasport.ro.

Basarab Panduru i-l propune lui Hagi la națională: „S-ar putea să rămână!”
Alexandru Pop și Cătălin Vulturar, în Rapid - DInamo / FOTO: Cristi Preda / GSP.ro

Rapid ocupă locul 6 în Superliga după primele 5 etape, cu 8 puncte acumulate. Cătălin Vulturar este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 700.000 de euro.

Naționala României va debuta în toamnă în Liga Națiunilor. „Tricolorii” le vor întâlni pe Suedia, Bosnia și Herțegovina și Polonia, fiecare adversară urmând să fie înfruntată atât pe teren propriu, cât și în deplasare.

Citește și:
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Campionate
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către cine arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”
Nationala
Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către cine arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Dezastrul e complet! Ce adversari va întâlni România la următoarele trageri la sorți
Nationala
Dezastrul e complet! Ce adversari va întâlni România la următoarele trageri la sorți
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (3)
2026
2026  •  17 August 2026, 09:26

Vrem parerea lui Karamoko

laur33
laur33  •  17 August 2026, 09:21

I-a facut Karamoko otită la faza golului.

UrmaScapaTurma
UrmaScapaTurma  •  17 August 2026, 08:55

Serios,nu-l vrei la iubirea vietii tale? A, acum ne dam echidistanti!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează