Articol de GSP - Publicat vineri, 01 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat joi, 31 octombrie 2013 21:01
Antrenorul şi managerul Stelei, cei mai duri contestatari ai selecţionerului, şi-au modificat discursul complet: Pintilii va fi menajat pentru ”tricolori”, iar amînarea unui meci din campionat nu mai deranjează.
Mihai Stoica şi Laurenţiu Reghecampf nu mai rîd de "neprofesioniştii" de la echipa naţională şi nu mai ceartă pe nimeni cînd un meci al Stelei e amînat în interesul "tricolorilor". Discursul celor doi s-a modificat complet în cîteva săptămîni!
Intervenţia lui Gigi Becali le-a schimbat percepţia. MM e dispus să-l menajeze pe Pintilii pentru Piţurcă! "El e în recuperare după o accidentare şi se fac eforturi să fie recuperat, dar e dificil. Dacă nu va putea juca la Basel, măcar pentru jocurile cu Grecia să fie apt. E mai important barajul "naţionalei" decît partida noastră din Champions League", a comentat şocant managerul la DigiSport.
Înaintea jocurilor cu Andorra şi cu Estonia, MM era agresiv cu "tricolorii": "Da, le dăm lecţii de profesionalism celor care conduc naţionala! Steaua se bate cu toţi de la egal la egal, ei iau numai cîte patru!".
O discuţie cu patronul aflat în închisoare l-a determinat pe Stoica să se răzgîndească. Reghecampf e în aceeaşi situaţie. LPF a acceptat cererea FRF şi a amînat meciul Stelei cu Pandurii, din etapa a 15-a, pentru ca selecţionaţii din echipa campioană să fie odihniţi în Grecia.
"Cred că s-a luat cea mai bună decizie, sîntem alături de naţională şi ne supunem deciziilor şefilor fotbalului românesc" e noua opinie pe care o exprimă Reghe.
Înaintea ultimelor meciuri din grupa preliminară, el şi MM rîdeau de angajaţii FRF: "Jucătorii au nevoie de antrenamente serioase cu TRX, la club, nu să meargă desculţi, ca la echipa naţională!".
5 stelişti vor fi convocaţi pentru barajul cu Grecia: Tătăruşanu, Gardoş, Latovlevici, Bourceanu, Tănase. Al 6-lea ar fi Pintilii, dacă va fi recuperat la timp după leziunea musculară pe care a suferit-o recent