FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - PANDURII 1-1

Bestia Nera

Articol de GSP - Publicat duminica, 31 mai 2009 00:00

Pandurii, ultima echipă din Liga I care a învins în Gruia, a produs şi aseară surpriza

Cu două victorii în trei meciuri jucate pe terenul CFR-ului, oltenii lui Cîrţu n-au acceptat nici ieri condiţia de majordom la balul campionilor. Pe post de Cenuşăreasa a fost ivorianul Viera. Raskovici l-a descălţat la propriu pe ivorian cu un dribling scurt, l-a evitat şi pe Tony, însă şutul său a fost respins de Nuno Claro.

CFR-ul a reacţionat doar prin incursiunile lui Dubarbier, blocat de Martinovici la o apariţie în faţa porţii (10). Stoperul pandurilor s-a remarcat şi în celălalt careu. Tremonti a executat un corner, iar sîrbul a survolat defensiva vişiniilor, trimiţînd mingea cu capul în stînga lui Nuno Claro (33). 0-1, iar tupeul oaspeţilor, şut Vasilache de la 35 de metri, a trezit orgoliul clujenilor. Tony a lansat contraatacul, Kone a evitat startul fals şi ofsaidul, finalizînd cu o execuţie în forţă de la marginea careului (40): bară-gol!

Nimic după pauză
Pulsul lui Cîrţu s-a odihnit în repriza secundă, antrenorul aşezîndu-se, în sfîrşit, pe bancă. Clujul a profitat, însă Peralta şi Kone au irosit situaţii clare. Grecu n-a reuşit să-l învingă pe Nuno Claro în situaţie de unu la unu (60), iar salvatorul de serviciu al feroviarilor, Diego Ruiz, n-a fost nici el mai inspirat (90). O remiză care condamnă gruparea din Gruia la un loc în afara podiumului.

FLASH

"Atitudine pasivă"
Antonio Conceicao a pus egalul cu Pandurii pe seama lipsei de agresivitate a elevilor săi, în prima repriză. "Acest rezultat e o pedeapsă pentru modul în care am evoluat în prima repriză. Puteam pierde această partidă încă după primele 45 de minute. N-am fost mulţumit de modul în care am arătat în prima parte a meciului şi le-am spus asta băieţilor, la pauză. Ni s-a mai întîmplat pe teren propriu să trecem printr-o asemenea situaţie, din cauza unei atitudini pasive", a spus Conceicao. (Marius Tuhuţ)

Mara convocat la Naţională
Bogdan Mara era fericit după meciul cu oltenii pentru faptul că a fost convocat la Naţională. "De 5-6 ani n-am mai fost convocat la echipa naţională. Este o motivaţie în plus pentru mine şi pentru viitorul carierei mele. Urmează un meci important pentru România, dar şi pentru Răzvan Lucescu care este la primul său joc pe banca tricolorilor. Sper să reuşim o victorie", a spus Mara. (Marius Tuhuţ)

Ştirile meciului:

- La Cluj a plouat ieri toată ziua, iar temperatura la ora meciului a fost de 10 grade Celsius. Jucătorii de rezervă ai CFR-ului s-au acoperit cu pături din cauza frigului

- Sorin Cîrţu a criticat vehement arbitrajul. “Sorinaccio” a acuzat că fundașul CFR-ului, Alcantara, l-ar fi lovit cu cotul pe Grecu la un duel aerian și nu a fost eliminat. “Trebuia să-l elimine pe Alcantara. În plus, golul marcat de Kone a fost precedat de un ofsaid evident!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Superliga

Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
Campionate
Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
După Dorinel, potopul! » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
Superliga
După Dorinel, potopul! » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”

Comentarii (11)
 •  31 Mai 2009, 14:22

Va pasa de sport...da' de gramatica nu prea:))

 •  31 Mai 2009, 11:42
Postat de pe 31 Mai 2009, 02:59

van glanda de ceferisti , ne vedem in cupa , sa vad cat o sa mai faceti voi ciocu mare , deabea astept .

pandurii SMULG un egal....bai gazetare!!! Pune mana pe gramatica

 •  31 Mai 2009, 11:04

saraciilorrr! va rupem fasu' in finala cupei!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează