FOTBAL  »  Superliga  »  PORTARUL CFR-ULUI A FOST COLEG DE CAMERĂ LA PORTO CU SĂPUNARU

Beto: ”Săpunaru, care mă enerva la culme cu imnul Rapidului, mi-a descris adevărata faţă a României”

António Alberto Bastos Pimparel, aşa cum îl cheamă în acte pe noul portar al CFR-ului, Beto spune că e fericit de alegerea făcută +9   FOTO
António Alberto Bastos Pimparel, aşa cum îl cheamă în acte pe noul portar al CFR-ului, Beto spune că e fericit de alegerea făcută

Articol de GSP - Publicat marti, 13 septembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 14 septembrie 2011 10:56

Beto, de fapt António Alberto Bastos Pimparel, pentru că aşa îl cheamă în acte pe noul portar de 29 de ani al CFR-ului, nu regretă că a ales Clujul în detrimentul grupării din Primera Division, Villarreal.


Beto a debutat deja, la Galaţi, dînd siguranţă echipei. Goalkeeper-ul împrumutat de Porto pentru un sezon dezvăluie de ce a ales CFR Cluj şi cum şi-a îmbunătăţit calităţile care l-au făcut unul dintre cei mai apreciaţi portari din Portugalia.

- Beto, de ce ai ales CFR Cluj? Citeam în presa portugheză că ai avut oferte de la Panathinaikos şi de la Braga.

- Sînt mai multe motive. Prezenţa lui Jorge Costa aici a cîntărit decisiv. În plus, sînt mulţi jucători portughezi la CFR, pe care-i cunosc bine din campionatul Portugaliei.

- S-a spus că ţi s-a garantat un loc de titular.
- Nimeni nu-şi poate permite aşa ceva. Voi apăra doar atunci cînd antrenorul va decide că merit tricoul de titular.

- De ce ai refuzat Rapidul?
- Am avut cîteva discuţii cu cei de acolo, dar am considerat că oferta Clujului era mai bună din toate punctele de vedere.

- A fost dificil să iei decizia de a părăsi Porto?

- Singurul motiv pentru care am făcut-o a fost faptul că îmi doream să joc mai mult. Am venit într-un campionat competitiv, unde 5-6 echipe luptă pentru acelaşi obiectiv. Cine ştie, poate voi rămîne aici.

Complimente pentru Villas-Boas

- Ai cîştigat Europa League, iar CFR nu e angrenată în acest sezon într-o competiţie europeană...

- Da, toţi jucătorii îşi doresc să evolueze la cel mai înalt nivel. Dar nu mă mai gîndesc acum că puteam ajunge la Villarreal sau la alte echipe. Sînt la CFR, mi-am dorit să vin aici. Vreau să muncesc şi să-mi urmăresc cu tenacitate obiectivele. Cei de aici m-au angajat pentru că au crezut în calităţile mele şi nu vreau să-i dezamăgesc.

- Ai lucrat cu Villas-Boas, un antrenor în vogă. Poate fi comparat cu Mourinho?

- Nici nu cred că îşi doreşte să fie comparat cu Mourinho. Villas-Boas e Villas-Boas, Mourinho e Mourinho. Eu am avut multe de învăţat de la Villas-Boas. E un antrenor tînăr, foarte bun şi îi doresc tot binele din lume. Sînt sigur că va reuşi la Chelsea.

- Spui de fiecare dată că îţi doreşti să revii la "naţionala" Portugaliei. E important pentru tine să fii prezent la Euro 2012?

- Ah, nu, nu asta e miza. Am fost deja la Mondialul trecut. Pentru mine e o onoare, o mîndrie, să-mi pot reprezenta ţara. Mă simt cu adevărat împlinit în momentul în care joc pentru Portugalia.

- Cum era la antrenamente cu Guarin, Hulk sau Ronaldo, jucători cu şut puternic?
- Trebuia să-mi schimb mănuşile după fiecare şedinţă de pregătire. Era foarte solicitant cînd trebuia să parezi şuturile lui Hulk, de exemplu. Dar a fost un privilegiu pentru mine. Antrenîndu-te cu jucători de clasă mondială, reflexele tale devin din ce în ce mai bune.

- N-ai strîmbat din nas cînd a venit oferta din România?

- Ştiu că circulă tot felul de prejudecăţi. Săpunaru mi le-a demontat pe toate. Am fost colegi de cameră la Porto, e unul dintre prietenii mei cei mai buni. L-am crezut fără nici o rezervă pe Săpu' cînd m-a încurajat să accept să vin în România. Nu m-am înşelat, fiindcă am fost primit foarte bine şi am dat aici peste oameni minunaţi. Săpunaru e un băiat minunat. O singură chestie mă enerva la el, asculta la infinit imnul fostei lui echipe din România, Rapid.

"Eram mic şi gras, m-au trimis în poartă"

- Toată lumea laudă jocul tău de picior. Cum ţi-ai dezvoltat tehnica?

- La 7 ani, jucam pe postul de mijlocaş, dar eram cam mic la înălţime şi cam gras. Antrenorul a venit şi mi-a spus să trec în poartă, că n-am ce căuta la mijlocul terenului. Am acceptat cu greu, am plîns chiar, dar după ceva timp a început să-mi placă. E important pentru un portar să aibă un joc bun de picior. La Porto am lucrat foarte mult la perfecţionarea acestui aspect.

- Portughezii spun că specialitatea ta sînt intervenţiile la loviturile de departajare...
- Nu ştiu, nu cred că fac ceva special. Am apărat 6 penalty-uri în meciul cu Belenenses din Cupa Portugaliei, în sezonul trecut. Poate de aici m-am ales cu reputaţia asta.

- Crezi că fiind mai mic de înălţime te-a privat de un transfer la o echipă mare? Cluburile importante caută portari de doi metri...
- Da, e un anumit trend. Au fost negocieri cu cluburi de top de-a lungul carierei mele, blocate chiar în jurul discuţiei despre înălţime. Am 1.80, poate că 5 centimetri în plus ar fi contat. Dar cred că portarii mai scunzi au unele calităţi pe care nu le găseşti la cei foarte înalţi.

Îi plac derby-urile

- Care crezi că e principala ta calitate?

- Am învăţat că în fotbal e important să-ţi controlezi emoţiile. Mie îmi plac meciurile cu o presiune enormă, cu stadioane pline. E esenţial să poţi să gestionezi presiunea. Asta face diferenţa între campioni şi cei care vin pe locul al doilea.

- Ai fost coleg cu Wesley în trecut. Săptămîna viitoare o să fiţi adversari. E principalul pericol al Vasluiului?

- Vaslui are o echipă bună, nu doar Wesley trebuie să ne îngrijoreze. Eu cred însă că la CFR sînt cei mai buni jucători din România. Cred în colegii mei, e normal să fie aşa.

- După 4-0 împotriva campioanei, crezi că veţi defila prin Liga 1?
- Nici vorbă! E total greşit să gîndeşti aşa. Am cîştigat un singur meci. Vor urma alte bătălii pentru care trebuie să fim pregătiţi.

6 echipe din Portugalia a bifat Beto în cariera lui: Sporting, Casa Pia, Chaves, FC Marco, Leixoes şi Porto

"E cel mai bun portar străin care a ajuns în România. Loveşte mingea ca un mijlocaş la creaţie"
Mihai Stoica, manager Steaua

"Beto poate juca liniştit libero, are o calitate tehnică de invidiat"
Arpad Paszkany

"Poţi să-i dai o mie de pase pe meci şi nu ai teama că va greşi"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (26)
transilvano
transilvano  •  17 Septembrie 2011, 19:00

Succes BETO !!! Avem incredere in tine ! Forzza CFR CLUJ-NAPOCA ! Forzza Transilvania !

double07
double07  •  17 Septembrie 2011, 01:52
Postat de since1907 pe 15 Septembrie 2011, 02:09

" De ce ai refuzat Rapidul? - Am avut cîteva discuţii cu cei de acolo, dar am considerat că oferta CFR-ului era mai bună din toate punctele de vedere. " Pai Rapid se poate compara cu CFR-ul !? Declaratia goalkeeper-ului spune totul.

logic ca a ales o echipa de CL!

since1907
since1907  •  15 Septembrie 2011, 02:09

" De ce ai refuzat Rapidul? - Am avut cîteva discuţii cu cei de acolo, dar am considerat că oferta CFR-ului era mai bună din toate punctele de vedere. " Pai Rapid se poate compara cu CFR-ul !? Declaratia goalkeeper-ului spune totul.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează