Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 16 iunie 2010 00:00
Camera destinată antrenorului principal de la stadionul din Ghencea continuă să rămînă goală, deşi echipa s-a reunit de două zile
Încăperea de peste 30 de metri pătraţi e prăfuită, are pe birouri însemnările lui Stoichiţă, iar pe perete tronează poza Stelei '86
În Ghencea s-a şters praful după 3 săptămîni de vacanţă. Praful din vestiar, din sala de forţă, din restaurantul de la tribuna a II-a. O singură încăpere continuă să fie încuiată. E biroul antrenorului principal. Situată undeva deasupra tunelului care face legătura între vestiare şi teren, încăperea n-a mai fost folosită de luna trecută.
"Lippi" nu şi-a strîns notiţele
Mihai Stoichiţă a părăsit camera pe 21 mai, după-amiaza, cînd a plecat cu echipa la Piteşti, pentru meciul cu Internaţional. Contractul i se încheia după acel joc, dar el mai spera să continue în funcţie. Aşa că a lăsat materialele care l-au ajutat să pregătească partidele din retur aruncate pe corpurile de mobilă din încăpere. Ultimul "titular" al camerei, Stoichiţă, nici n-a apucat să-şi strîngă lucrurile!
Unul dintre birouri e acoperit cu printuri care conţin analize ale meciurilor disputate de roş-albaştri în retur, statistici produse de firma italiană DSP, aceeaşi cu care are contract şi Gazeta Sporturilor. Steaua - Poli Timişoara 3-3, de pe 25 aprilie, a fost ultimul meci pe care l-a disecat "Lippi", dovadă că hîrtiile cu cifrele acestui joc stau în topul teancului. Alături, se află cîteva coli aruncate, cu datele unei alte partide: Steaua - Gaz Metan.
Emblema şi marea echipă din '86 pe perete
În încăperea de peste 30 de metri pătraţi se află, pe lîngă birou, şi o masă de dimensiuni mari. Aceasta e masa la care va sta Piţurcă, deşi Stoichiţă îşi mutase scaunul pe partea cealaltă, unde şi-a lăsat cîteva DVD-uri răvăşite, un calendar şi o agendă. Piţi va avea în spate emblema clubului şi în lateral tabla cu magneţi plus un LCD şi două DVD-playere.
Iar de pe peretele de vizavi va privi tot el, dintr-o poză cu "generaţia de aur din Ghencea", echipa din '86, cîştigătoare a Cupei Campionilor Europeni. Pînă cînd însă femeile de serviciu vor descuia uşa şi pentru Piţurcă, nu numai pentru vizita GSP, draperiile trase deoparte vor continua să lase soarele să se reflecte din plin în ecranul de peste un metru al LCD-ului la care Piţurcă va diseca adversarii Stelei.
26 de zile au trecut de cînd nimeni nu a mai călcat în biroul antrenorului principal de la Steaua
10 antrenori au lucrat în respectivul birou din 2004, de cînd Piţurcă a plecat de la Steaua: Zenga, Dumitriu, Protasov, Olăroiu, Hagi, Pedrazzini, Lăcătuş, Dorinel Munteanu, Bergodi şi Stoichiţă
6 ani au trecut de cînd Piţurcă n-a mai călcat în biroul antrenorului principal din Ghencea, mai precis de la sfîrşitul lunii iulie 2004, cînd şi-a dat demisia
Doar Oli a prins finalul!
Reunirea după vacanţa de vară nu le poartă noroc antrenorilor de la Steaua! De cînd a plecat Piţurcă, deci în ultimii 6 ani, o singură dată s-a întîmplat ca roş-albaştrii să termine sezonul cu acelaşi tehnician care condusese şi prima şedinţă de pregătire a stagiunii. Olăroiu a fost "eroul": echipa a debutat cu el în campionatul 2006-2007, pe care tot Oli l-a şi dus pînă la capăt, dar nu l-a mai început şi pe următorul deoarece a plecat la Al-Hilal şi a fost înlocuit cu Hagi.