FOTBAL  »  Superliga  »  PARIURI

blaturi.ro

Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 mai 2008 00:00

Şi în lumea fotbalului românesc se pariază la greu, în special online, pe meciuri aranjate.

Gata! A trecut epoca ro­man­tică a blaturilor pe sacoşe sau pungi de bani date înain­te ori după meciuri prin cine ştie ce parcări sau restaurante. Fotbalul au­tohton s-a nărăvit, după mo­de­lul de afară, la laptop şi card. Nu de alta, dar DNA-ul stă la pîndă. Sub pro­tecţia anonimatului, voci din lumea fotbalului susţin că există deja o adevărată “mafie” a pariu­rilor pe meciurile strategice, în care sînt implicaţi conducători, antre­no­ri şi mai ales jucători .

Se mizează of­fline, dar mai ales online, de multe ori chiar în tribună, în timpul par­ti­delor, prin laptop. E un fenomen răspîndit ca un vi­rus, în special în Liga a II-a, unde fot­baliştii fac şi schimb de infor­maţii din propriile tabere. Oameni din fenomen susţin că astfel se poate face rost de bani chiar şi pentru pri­mele de joc. Unii însă intenţionează să ceară FRF să interzică pariurile la Liga a II-a. Nici prima Ligă nu este străină de aceste practici. Un ultim exemplu? Ceahlăul-Poli Timişoara. Iniţial, cotele la pariuri erau de 2,3-2,40 pe pronostic 1. S-a pariat enorm pe victoria Ceahlăului. Ca­se­le eu reacţionat. Cota a scăzut la 1,40. Şi, ciudat, Ceahlăul chiar a cîş­tigat .

Declaraţia zilei: Mugur Porumbacu, director general CS Otopeni

“Dacă aş putea, eu aş scoate meciurile de liga a II-a de la pariuri. Sînt tot mai multe zvonuri că jucătorii se implică la nivel naţional în acest gen de activităţi”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (9)
 •  07 Mai 2008, 22:32

si ce s-ar rezolva???

 •  07 Mai 2008, 14:50

@eu Crezi ca poti sa ne trimiti adresa ta de mail sa te contactam?

 •  07 Mai 2008, 14:49

@eu Crezi ca poti sa ne trimiti o adresa ta de mail sa te contactam?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează