Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 06 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat joi, 05 ianuarie 2012 21:19
Preşedintele executiv dinamovist spune că se întoarce de urgenţă în ţară pentru a-i da o lovitură lui Gigi Becali: "Începem negocierile cu Vasluiul, îl aducem pe Wesley la Dinamo!"
- Domnule Borcea, sînteţi supărat pe Gigi Becali că vi l-a suflat pe Pîrvulescu?
- Fanii lui Dinamo au fost cei care l-au dorit pe Paul Pîrvulescu pentru că de doi ani zice că e «cîine» de mic, pupă tricoul, se pozează în alb şi roşu, aşa că am decis să facem o ofertă. Am oferit chiar 600.000 de euro Mediaşului, sumă peste valoarea jucătorului. Dacă eram în ţară, nu-l pierdeam pe Pîrvulescu! Am fost mai în umbră în ultimii trei ani de zile, dar nu mai pot sta să mă uit. Ies de la hibernare! Cînd m-am ocupat eu, Dinamo a fost echipa deceniului: am luat zece trofee, am cumpărat toată Craiova, am luat simbolurile Rapidului, pe Bratu şi pe Lobonţ.
- Cine s-a ocupat de transferuri acum?
- I-am spus lui Dragoş Săvulescu să se ocupe şi să le prelungească acordurile lui Djakaridja Kone şi lui Liviu Ganea. Păi, dacă nu poţi face asta, cum apari toată ziua la televizor?! Eu, Cristi Borcea, nu am pierdut niciodată un jucător, ba am luat toată crema: Tamaş, Torje, Mutu, tot, tot am adus! Să apară Dragoş cu poza făcută cu Kone şi cu Ganea cînd semnează noul contract şi apoi să iasă la televizor! Ciocu' mai mic, să muncim, să rezolvăm! Săvulescu a vrut să-l dea afară pe Dănciulescu de la Dinamo şi acum spune: «Vai, cît de bun e Danciu!».
- Ce se va întîmpla cu jucătorii aflaţi la final de contract?
- Dacă nu eram eu, Marius Niculae nu mai era acum la club. Vin eu să le prelungesc eu contractele lui Niculae, Cătălin Munteanu, Dănciulescu, Kone şi Ganea. Terminăm pe 6 dacă nu gestionăm bine situaţia, sîntem Dinamo şi nu ne calcă nimeni în picioare. Gata, am ieşit de la hibernare, mă întorc să luăm campionatul! Trebuie să facem transferuri adevărate, i-am rezolvat deja pe Curtean şi Strătilă.
- Sînteţi supărat pe Gigi Becali?
- În primul rînd, acel cont de facebook unde s-au scris injurii la adresa Stelei nu este al meu. Am vorbit şi cu Gigi şi i-am spus că ne-am dezbrăcat din toate punctele de vedere de grade de rudenie în ceea ce priveşte fotbalul, nu va mai exista fair-play, ci război total! Ne mobilizăm toţi, începem războiul cu Steaua. Gata, am vorbit cu Porumboiu să-l iau pe Wesley, discut şi cu impresarul băiatului şi fac tot ce e omeneşte posibil să-l aduc în Ştefan cel Mare.
"Aşa e şi normal, ce e aia prietenie?! Dinamo şi Steaua trebuie să fie în război, că aşa e frumos. Dacă poţi să-l iei pe Wesley, ia-l, dar nu i-l dă Porumboiu, care mi-a zis că are cuvînt faţă de mine" (Gigi Becali, patron Steaua)
"Da, i-am promis lui Gigi că Wesley fie va ajunge la Steaua, fie va rămîne la noi! Nu se pune problema să-l dau la Dinamo!" (Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui)
"Curtean şi Strătilă sînt mai buni decît Chipciu şi Pîrvulescu! Alexe, de exemplu, nu se poate compara cu Pîrvulescu, e peste el clar!" (Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo)
"Dacă Marica devine liber şi se întoarce în ţară nu va ajunge niciodată la Steaua, voi plusa să-l aduc la Dinamo. Ciprian e dinamovist adevărat şi nu va accepta el să joace acolo" (Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo)