Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu - Publicat miercuri, 20 octombrie 2010 00:00
"Pepe" are moralul zob după ce şi-a pierdut locul de titular. Două zile şi-a închis telefonul şi nimeni nu a mai reuşit să dea de el
Coman va fi titular şi cu Sportul, duminică, în Regie. Iar Bornescu, scos din primul "11" înaintea etapei trecute, e un pachet de nervi. Încă de la finalul partidei cu Astra a dat semne că decizia lui Şumudică l-a indispus rău. Nu s-a dus să salute galeria, aşa cum o făcea de obicei. A plecat iritat spre vestiar, iar în weekend şi-a închis telefonul şi s-a dus la pescuit, refuzînd să discute cu cineva.
"Nici cu mine n-a vrut să vorbească. E afectat, clar! I-am trimis şi cîteva mesaje, dar nu mi-a răspuns. Ce face Rapidul e de neînţeles, de ce să ţii în lot doi portari de echipa naţională? Giuleştenii au reuşit să-şi creeze singuri o presiune inutilă!", spune Ana-Maria Prodan, agentul lui Bornescu.
Nu suportă concurenţa
"Pepe" a avut şi în trecut momente în care concurenţa l-a dărîmat psihic. În 2006, el a ameninţat că pleacă de la Craiova dacă oltenii îl transferă pe neo-zeelandezul Glen Moss. Iar vara trecută s-a enervat cînd Mititelu a anunţat că Bornescu va avea aceleaşi şanse la titularizare cu Silviu Lung jr. "Clachează psihic, nu poate accepta gîndul că cineva îi suflă în ceafă şi că ar putea să devină numărul doi", au explicat oameni din Bănie.
"Coman rămîne titular, iar Mircea îşi aşteaptă rîndul. Trebuie să fiu atent cînd vorbesc despre ei pentru a nu crea mai multe polemici"
Marius Şumudică, antrenor Rapid
Sondaj rapidisti.ro
Pe cine vrei în poarta Rapidului?
Bornescu 77,4 % (9.555 voturi)
D. Coman 22, 6 % (2.796 voturi)
Total voturi: 12.351
360.000 de euro anual investeşte Rapid în salariile celor doi portari. Coman cîştigă 200.000, iar Bornescu 160.000
Şumi Maximus
Marius Şumudică ştie cum pot ajunge giuleştenii lideri: "În următoarele două jocuri, cu Sportul şi cu Pandurii, trebuie să luăm maximum de puncte. Nu ne permitem nici un pas greşit. Avem nevoie de linişte pentru meciul cu Steaua". Fostul rapidist Florin Motroc îl laudă pe Şumi: "A reuşit să se facă înţeles în faţa jucătorilor. După mult timp, cred că acesta poate fi anul clubului din Grant".
Inbox
- Antrenorul Şumudică e de părere că actuala defensivă a giuleştenilor este "una dintre cele mai bune din istoria clubului".
- Marcos Antonio a revenit aseară la Bucureşti după ce a primit două zile libere pentru a pleca în Portugalia. Fundaşul central s-a învoit pentru a-şi rezolva nişte probleme personale.
- "Ca orice om, am şi eu favoriţii mei printre jucători. Recunosc! E uman, am anumite simpatii, însă meseria mea de antrenor mă obligă să balansez, să cîntăresc bine şi să nu fac diferenţieri între ei", a spus Şumi în revista principalului sponsor al Rapidului, Sporting Bet.
- Viorel Moldovan, antrenor Sportul Studenţesc: "Ne ne simţim deloc bine pe ultimul loc în clasament. Cred cu tărie că putem realiza declicul în partida cu Rapid. O victorie cu ei ne-ar da încrederea de care avem nevoie".