FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA - RAPID 2-1

Bornescu nu consideră că a greşit la golul doi al bănăţenilor: "A fost ultimul eşec al turului"

Mircea Bornescu, Bornescu, Rapid
Mircea Bornescu, Bornescu, Rapid

Articol de , - Publicat miercuri, 06 octombrie 2010 00:00

Mircea Bornescu (30 de ani) vorbeşte despre conflictul cu Spadacio de la finalul partidei cu Timişoara şi spune că Rapid nu va mai pierde prea curînd

- Salut Mircea, te-ai împăcat cu Spadacio?
- Nu aveam de ce pentru că nu am fost supăraţi unul pe celălalt. Pe teren, se acumulează nervi şi răbufnim. M-am certat puţin cu Juliano, e normal să se întîmple asta cînd vrei neapărat să cîştigi. Asta înseamnă că ne pasă. Sînt alte cluburi unde nepăsarea îşi spune cuvîntul. Nu sîntem genul de jucători cărora să nu le pese de rezultate.

- Deci atmosfera e bună în vestiar?
- Da, e foarte bună, senzaţională. Sîntem apropiaţi şi ţinem la echipa asta. Şi Spada, chiar dacă e străin, iubeşte clubul şi suporterii. Uneori, o ceartă poate fi constructivă, ne dăm seama ce am greşit şi ce este de făcut.

"Am acţionat în spiritul Rapidului"

- Apropo de greşeală, crezi că golul doi al Timişoarei ţi se poate imputa? Se zvoneşte că-i vei lăsa locul lui Dani Coman.
- Eu nu cred asta, dar antrenorul va decide. Poate că am degajat repede mingea, aş fi putut să trag puţin de timp, dar am încercat să pun echipa pe contraatac. Voiam să cîştigăm pentru că eu consider că ăsta e spiritul Rapidului, să joace mereu la victorie!

- E al doilea meci pe care îl pierdeţi după ce conduceţi.
- Nu are legătură cu ce a fost cu Dinamo. Atunci a fost lipsă de concentrare, parcă am fi uitat să jucăm fotbal. Acum, cred că doar neşansa a făcut să pierdem. Timişoara ne-a dat două goluri dintr-o singură ocazie. La golul doi, mingea a ajuns la Zicu dintr-un clinci.

- Pe ce loc crezi că va termina Rapidul turul?
- Înfrîngerea asta ne va întări pentru următoarele meciuri. Nu e nimic pierdut, sîntem pe locul 3, la două puncte de locul 2 şi la 4 de lider. Urmează meciul cu Astra şi trebuie să cîştigăm cu orice preţ. Pînă la finalul turului nu trebuie să mai pierdem nici o partidă! Dacă vom reuşi asta, putem termina turul pe primul loc pentru că sigur şi contracandidatele noastre se încurcă.

7 goluri în 10 etape a încasat Bornescu în acest sezon, primind gol în doar 4 partide

"Sîntem supăraţi că am pierdut pentru că cei din conducere ne dăduseră o parte din salarii. E criză şi s-au făcut eforturi mari. I-am dezamăgit pe ei şi pe fanii noştri"
Mircea Bornescu, portar Rapid

Programul Rapidului pînă la sfîrşitul turului

Etapa    Adversar
11    Astra (a)
12    Sportul (d)
13    Pandurii (a)
14    Steaua (a)
15    Tg. Mureş (d)
16    U Cluj (a)
17    Braşov (d)

Bozo şi Duarte revin cu Astra
Accidentaţi în partida cu Brăneşti (7-1), Vladimir Bozovici şi Rui Duarte au şanse mari să evolueze cu Astra, etapa viitoare. Cei doi au suferit cîte o ruptură musculară la coapsa stîngă şi se află la recuperare în străinătate. Bozo a apelat la celebrul vraci Marijana Kovacevici, de la Belgrad, iar Duarte a mers în Portugalia. Tratamentele ambilor fotbalişti au decurs bine şi medicii sînt optimişti că vor putea juca peste 10 zile.

Lui Gauracs îi prieşte Moldova
Ajuns la Sheriff Tiraspol, letonul Edgars Gauracs face furori. Fostul atacant al Rapidului din returul sezonului trecut a reuşit pînă acum două hattrick-uri. Primul la echipa secundă, iar al doilea în ultima etapă a campionatului de peste Prut. Vîrful de 23 de ani păstrează legătura cu fanii giuleşteni pe facebook şi le-a transmis acestora că în Grant s-a simţit foarte bine şi că visează să revină în tricoul vişiniu. La Rapid, Gauracs nu a înscris deloc în cele 6 partide jucate.

Jardel vine în Giuleşti
După ce amicalul cu Apollon Limassol a fost anulat, rapidiştii au găsit un alt partener pentru a disputa vineri o partidă amicală. Pe site-ul oficial al bulgarilor de la Cerno More Varna, unde evoluează şi brazilianul Mario Jardel, a fost postat un anunţ cum că echipa bulgară va veni la Bucureşti pentru a juca un meci de pregătire cu elevii lui Marius Şumudică. Întîlnirea e programată de la ora 17:00, în Giuleşti.

Inbox

- Rapidiştii s-au reunit ieri după ce au primit două zile libere. Deşi iniţial s-a dorit să se meargă într-un minicantonament, Şumudică şi jucătorii vor rămîne să se pregătească la Pro Rapid pentru partida cu Astra.
- Preşedintele lui Poli, Gheorghe Chivorchian, admite că timişorenii au avut noroc sîmbăta trecută, cu Rapid (2-1): "În primele 20 de minute am suferit, am fost nevoiţi să rezistăm unei presiuni fantastice. După aceea am echilibrat balanţa şi am cîştigat".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special

Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (9)
2dor_slim_shady
2dor_slim_shady  •  07 Octombrie 2010, 01:05

Bornescu ar trebui sa fie shi el convocat.. a luat doar 4 goluri in 10 etape.. totushi..cati portari din Liga 1 au facut asta?

2dor_slim_shady
2dor_slim_shady  •  07 Octombrie 2010, 00:53

mai lasati`ma cu Coman.. a plecat ca un papa=lapte dupa Razvan la Brasov si acum vrea sa fie titulr.. hai sa fim seriosi

leonard78gl
leonard78gl  •  06 Octombrie 2010, 19:37

din pacate cineva care te cunoaste a zis ca nu faci fata presiunii unei rezerve ca dani coman....ai avut 3 degajari gresite cu poli....si daca tu crezi ca zero puncte sunt mai bune decat 1 atunci esti varza....uita-te la meci inca odata si o sa vezi ca ai gresit grav....practic tu ai decis castigatoarea meciului

Vezi toate comentariile (9)
Comentează