Articol de Iulian Cuibar, Victor Vrînceanu - Publicat vineri, 02 mai 2014 00:00 / Actualizat vineri, 02 mai 2014 09:09
Ardelenii spun că ar fi rezolvat problema licenţei, iar acum vor neapărat să-i bată pe "cîini" pentru a mai spera la evitarea retrogradării
Oficialii clubului de sub Tîmpa se laudă că au soluţionat pe ultima sută de metri problemele cu licenţierea pentru sezonul viitor, astfel că partida de mîine seară, cu Dinamo, devine decisivă în tentativa "stegarilor" de a se salva de matineu.
"Cu întîrzierile salariale o rezolvasem mai de mult, acum marea neclaritate a fost chestiunea stadionului, mai exact a nocturnei, care este în proprietatea municipalităţii. Din fericire, domnul primar Scripcaru a fost de acord să semneze un nou contract de cesionare a nocturnei, astfel că dosarul nostru e în regulă. E rîndul băieţilor să arate că le pasă de acest club şi să cîştige contra dinamoviştilor, victoria e ultima noastră şansă", a explicat un oficial braşovean pentru Gazetă.
"Ţînţarul", victima perfectă
Totuşi, statistica nu e de partea galben-negrilor. În special antrenorul Cornel Ţălnar are un palmares extrem de prost în disputa cu formaţia la care a cunoscut gloria ca jucător. Din patru partida în calitate de adversar al "cîinilor", "Ţînţarul" a scos numai o remiză albă, în sezonul '95/'96, atunci cînd o pregătea pe Inter Sibiu. În rest, trei eşecuri: Dinamo - Inter Sibiu 2-1, U Cluj - Dinamo 0-1 şi Dinamo - U Cluj 2-1.
2,80 este cota oferită de Publicbet pentru un succes al Braşovului mîine. Victoria bucureştenilor are cota 2,40
4 succese la rînd are Dinamo în prima divizie. Braşovul a strîns 14 puncte în 2014
3 titulari vor lipsi mîine de la FC Braşov: M. Constantin, B. Străuţ şi B. Madeira, toţi suspendaţi