Articol de Eduard Apostol, Alex Nicodim (foto) - Publicat sambata, 06 februarie 2010 00:00
Leonardo, brazilianul venit de la Willem II, s-a antrenat ieri sub comanda lui Ţălnar, iar astăzi va fi testat în amicalul cu Zakarpatia
Leonardo Henrique Veloso (22 de ani) e de ieri în cantonamentul "cîinilor" şi ar putea fi al treilea brazilian din istoria clubului, după Thiago şi Julio Cesar Correa. Fotbalistul de bandă stîngă al lui Willem II Tilburg nu a parafat contractul cu Dinamo, pentru că roş-albii vor mai întîi să-l vadă la joc în amicalul de azi, cu ucrainenii de la Zakarpatia (ora 15:00, GSP TV).
"Trebuie să mai punem la punct nişte amănunte, o să vedem ce şi cum", a zis ieri după-amiază Borcea. "Ştiu că poate să joace şi mijlocaş, dar şi fundaş stînga, dar încă n-a semnat", a completat Ţălnar. Care sînt detaliile financiare ale afacerii? Leonardo e în ultimele 6 luni de contract cu gruparea olandeză, care ar vrea în jur de 200.000 de euro pentru a-l lăsa de-acum la Dinamo.
Tehnic şi relaxat
Leonardo a sosit în noaptea de joi spre vineri în Antalya, iar ieri dimineaţă a făcut primul antrenament cu roş-albii. Şi a intrat direct în gura noilor săi colegi şi a antrenorilor. "Cine e băiatul ăsta? E mijlocaş stînga? Păi, şi ce, el ne lipsea?!", şuşoteau jucătorii cînd au dat cu ochii de el la micul dejun.
Pe teren, sud-americanul înalt de 1,80 metri a impresionat în primul rînd prin lejeritatea cu care lovea balonul şi modul cum ataca mingea. A făcut exerciţiile fizice căutînd să fie cît mai atent şi a pasat mult cu "brazilianul" român al lui Dinamo, Adrian Cristea.
Ţălnar l-a introdus deja pe Leonardo în rigorile cantonamentului şi s-a "dat" de două ori la el. Mai întîi l-a grăbit la alergare: "Hai, Da Vinci, bagă material!", apoi cînd se pregătea să pornească pe atac: "Hai, copile, ia purceaua!".
13 meciuri a jucat în acest sezon brazilianul pentru echipa din Tilburg
300.000 de euro este salariul anual al lui Leonardo la Willem II
"E mai bun ca mijlocaş!"
Jurnaliştii olandezi spun că Leonardo Veloso e mai util ca mijlocaş stînga. "Poate evolua şi ca fundaş stînga, dar randament mai bun dă în linia mediană. Îi place să urce, să dribleze şi centrează foarte bine. E un jucător tehnic, profesionist, care n-a avut niciodată probleme cu viaţa extrasportivă. La Willem nu mai vrea să rămînă pentru că noul antrenor nu-l bagă mereu", a spus Max Van der Put, ziarist la Brabaants Dagblad.
Ce au făcut ceilalţi brazilieni
Înaintea lui Leonardo, la Dinamo au mai jucat doi fotbalişti din Brazilia. Stoperul Julio Cesar Correa luase Liga Campionilor cu Real Madrid, dar în Ştefan cel Mare n-a impresionat deloc şi a plecat după doar 6 luni. Celălalt, Alberto Thiago, a fost adus de Rednic de la Sheriff Tiraspol în schimbul a 550.000 de euro. A jucat numai cîteva meciuri, apoi s-a lovit şi a fugit în ţara natală. Nici acum, "cîinii" nu mai ştiu nimic despre el!
Are ghetele lui Dorin Goian
Fotbalistul sud-american s-a antrenat ieri cu ghetele fostului stelist Dorin Goian! Acestea sînt albe, personalizate cu numele fiicei actualului jucător al lui Palermo şi au şi steagul României lîngă şireturi. Leonardo şi-a adus nişte ghete la el, dar îl strîngeau, aşa că Lucian Goian i-a cedat o pereche primită de la fratele său.
INTERVIU
"Am viteză şi sînt tehnic"
Brazilianul a vorbit ieri puţin despre calităţile sale pe care vrea să le pună în folosul lui Dinamo
- Leonardo, care e situaţia ta?
- Încă n-am semnat, nu s-au făcut actele, aşa că nu prea am despre ce să vorbesc.
- Zi-ne despre tine, care sînt calităţile tale?
- Sînt pe viteză şi sînt tehnic. Pot juca orice pe partea stînga, nu am vreo preferinţă. Fac ambele faze, şi ofensivă, şi defensivă.
- Ce-ar însemna transferul la Dinamo pentru tine?
- Cred că îmi poate da şansa de a juca fotbal la nivel înalt. Sînt tînăr, dispus să muncesc, am învăţat ceva din şcoala olandeză. Ştiu fotbal şi vreau să arăt asta.
Cine pleacă?
Eventualul transfer al lui Leonardo ar însemna despărţirea imediată de Adrian Cristea sau de Zicu
Dacă Leonardo semnează cu "cîinii", mutarea ar atrage încă una: plecarea lui Adrian Cristea sau a lui Zicu, fotbalişti ce pot juca pe acelaşi post ca brazilianul, mijlocaş stînga.
Fundaşul de pe acea parte, Pulhac, nu pare să mai aibă vreo şansă s-o părăsească pe Dinamo în această iarnă, întrucît ofertele pentru el proveneau doar din vestul Europei, acolo unde s-a închis perioada de transferuri. Pe cînd "Prinţul" şi machedonul au variante de transfer din Est.
A rămas ca ŢSKA Sofia să dea un răspuns ferm în privinţa lui Ianis în următoarele 5 zile. La fel, sînt aşteptate două cluburi arabe care să se spună clar dacă sînt dispuse să plătească un milion de euro pentru Adrian Cristea. Surse din club spun că una dintre grupările interesate este Al Wahda.

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor