Articol de GSP - Publicat marti, 01 iulie 2008 00:00
CFR a făcut un meci prost cu Groclin, în primul amical din Austria. Vişiniii pot saluta totuşi revenirea cu gol a brazilianului Didy.
Andone propune un CFR şi mai ofensiv pentru noua stagiune. În primul amical al anului, cu Groclin, locul 3 în Polonia, “Fălcosul” a developat parţial noua faţă a campioanei.
Mişcarea cea mai importantă: sacrificarea unui închizător şi o oportunitate pentru Peralta de a începe să-şi justifice salariul fabulos de la CFR, 375.000 de euro. “Mumo” a fost învestit în rolul de playmaker, într-o linie mediană în care au mai apărut Trică, Dani şi Culio. Jocul campionilor a fost însă lipsit de vlagă, la limita penibilului. Singurul şut pe poarta polonezilor, în prima repriză, a apărut la golul egalizator al lui Didy (33): piruetă în careu şi reluare în stînga portarului. Trică a mai avut o ocazie bună (41), după o combinaţie cu acelaşi Didy.
Puţin, foarte puţin, iar Ando a schimbat toată echipa la pauză, mizînd în atac pe viteza lui Dubarbier şi pe forţa lui Fabbiani. Presiunea clujenilor a fost mai pronunţată, însă Dubarbier a ratat incredibil, singur cu portarul, după o lansare excelentă a lui Deac (82).
CFR CLUJ - GROCLIN (Pol) ......1-1
Au marcat: Didy (33) / Sokolowski (15)
CFR (în prima repriză): Nuno Claro - Tony, Cadu, Alcantara, Pereira - Trică, Dani, Peralta, Culio - D. Ruiz, Didy
CFR (a doua repriză): Hirschfeld - M. Jose, Viera, De Sousa, Panin - E. Kone, Prette, G. Mureşan, C. Deac - Fabbiani, Dubarbier
Pereira, fundaş stînga
Andone l-a titularizat pe Alvaro Pereira pe flancul stîng al defensivei, deşi uruguayanul pentru care CFR a plătit 2,5 milioane de euro a ocupat postul de mijlocaş stînga la Argentinos. Pereira a avut o prestaţie slabă, ca şi Alcantara, stoperul brazilian fiind aproape de autogol.
Tony, transferabil
Preşedintele Iuliu Mureşan a declarat pentru cotidianul portughez “O Jogo” că nu ar respinge categoric o ofertă venită pentru Tony de la Benfica. “Pînă acum n-am primit nici o ofertă concretă pentru Tony, dar sîntem dispuşi să negociem”, a spus oficialul campioanei. Fundaşul dreapta se mai află şi în atenţia lui FC Porto, echipă care s-a despărţit recent de Bosingwa, transferat la Chelsea.
Oliveira: “Vreau să revin în Liga I”
Fostul mijlocaş al “vişiniilor” vrea să încerce o nouă aventură în Liga I. “Am cîteva oferte să joc în Portugalia, însă nu prea îmi surîde această idee. Sincer, îmi dorescu un nou angajament în România. Sînt cîteva contacte în acest sens. Aştept să se materializeze”, a declarat Oliveira, primul jucător portughez transferat de CFR Cluj, în 2006.
Agendă încărcată pentru Kone
Ivorianul Yssouf Kone a evoluat 27 de minute pentru Rosenborg în partida disputată vinerea trecută în deplasare cu Bodo Glimt, 1-1. Kone a intrat în a doua repriză avînd şi o oportunitate de a înscrie. Mîine, atacantul va evolua într-o nouă partidă de campionat, împotriva lui Aalesund, iar duminică în Cupa Intertoto, în Lituania, adversarul lui Rosenborg fiind Ekranas. Kone va ajunge la Cluj pe 1 august.
“Didy determinant”
Tehnicianul lui CFR a salutat revenirea cu gol a brazilianului Didy în primul amical al verii împotriva polonezilor de la Groclin, scor 1-1. “Este un jucător determinant pentru noi. N-aţi văzut? A avut o ocazie şi a dat gol. A jucat 45 de minute şi a marcat. Mă bucur pentru el, mai ales că şi-a revenit după o perioadă de pauză extrem de lungă, de 6 luni. Ne-a lipsit mult în retur, cînd n-am mai înscris atîtea goluri ca şi în prima parte a campionatului trecut”, a spus Andone (foto), care va mai renunţa la 4 jucători după stagiul din Austria.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”