Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 25 mai 2015 16:51
Cazul Elhamed continuă. Mijlocașul a marcat din nou în meciul cu Petrolul și își dorește să rămînă la Dinamo, dar clubul de care aparține nu vrea să cedeze și cere bani pentru prelungirea împrumutului.
"Iubesc Dinamo, m-am adaptat aici, chiar aş vrea să-mi aduc şi familia la Bucureşti. Mi-ar plăcea să mă lupt la titlu cu Dinamo, indiferent dacă se iese sau nu din insolvenţă", a mărturisit Hatem Elhamed după un nou gol marcat, vineri seară, pentru roş-albi. Mijlocaşul defensiv, folosit ofensiv la Ploieşti, cu Petrolul (3-0), este pe lista de achiziţii a "cîinilor", însă tratativele sînt anevoioase.
Revine în Belgia?
Mircea Rednic a spus după meci: "Cei de la Ashdod ne-au transmis că nu-l mai lasă la noi, de fapt, nu-l mai lasă în România". Clubul din Ţara Sfîntă are o altă variantă: "Elhamed poate continua la Dinamo, dar vrem o anumită sumă pentru un împrumut pe un an, aşa cum vor oficialii grupării". Israelienii au renunţat de la varianta transferului definitiv, pentru un milion de euro, la împrumutul pentru 100.000 de euro. Mai nou, jucătorul a fost propus şi în Belgia, două echipe din prima ligă fiind interesate de achiziţionarea sa. Hatem a mai fost cîteva luni în 2010 la Charleroi. Nu se ştie dacă el va mai evolua în ultima etapă, cu Astra, mai ales că a fost schimbat la pauză, pe "Ilie Oană", din cauza unor probleme deasupra genunchiului.
"Şanse reduse ca Elhamed să continue, la cum se comportă agentul său şi clubul de care aparţine. O să vedem care sînt pretenţiile lor financiare"
Dinu Gheorghe, director general Dinamo"Mi-aş dori să continuu în tricoul roş-albilor, m-am simţit foarte bine în aceste zile. Şi Bunoza ar fi un transfer extraordinar pentru Dinamo, cred că românii ar trebui să se lupte să-l ţină mai mult decît pe oricare alt jucător"
Hatem Elhamed, mijlocaş Dinamo
1 mecia jucat Hatem în campionatul Belgiei, pentru Charleroi, în ediţia 2010/'11
3 goluri în 12 meciuri
a marcat arabo-israelianul în tricoul "cîinilor"
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor