Articol de GSP - Publicat luni, 31 octombrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 31 octombrie 2011 02:38
Robert Dumitru i-a eliminat pe Martinovici şi pe Stanca pentru că l-au lovit pe agresorul lui Galamaz, dar regulamentul e de partea steliştilor.
Iată ce spune regulamentul în vigoare: Articolului 57, punctul 3: “Participarea la o încăierare se sancţionează cu suspendare de la 6 la 8 jocuri în cazul jucătorilor”. Cei doi stelişti eliminaţi sînt însă apăraţi de completarea de la punctul 4 al aceluiaşi articol: “Orice persoană care a încercat să prevină incidentele, să-i apere pe alţii sau să-i despartă pe cei implicaţi în încăierare NU VA FI SANCŢIONATĂ”. Cum agresorul lui Galamaz se îndrepta către ceilalţi stelişti după ce l-a lovit violent pe fundaş, replica roş-albaştrilor poate fi încadrată la acest punct al regulamentului.
Petrolul însă nu are scăpare. Conform articolului 82 din Regulamentul disciplinar, “clubul gazdă răspunde pentru comportarea neregulamentară a spectatorilor şi, în funcţie de situaţie, poate fi sancţionat cu penalitate sportivă sau cu interzicerea organizării de jocuri pe propriul stadion ori măsura programării jocurilor fără spectatori de la 1 la 10 jocuri. Comportamentul neregulamentar cuprinde violenţe asupra persoanelor, pătrunderea în teren şi aprinderea ori aruncarea cu obiecte spre alţi spectatori sau spre/în terenul de joc”.
Ţinînd cont de gravitatea faptelor, e foarte posibil ca Petrolul să primească pedeapsa maximă, adică 10 etape. Rămîne de văzut ce variantă vor alege membrii Comisiei de Disciplină: ori le vor interzice “găzarilor” să mai joace la Ploieşti (şi atunci ei se vor întoarce în exil, probabil la Buzău, dar vor avea suporteri în tribune meci de meci), ori vor interzice accesul fanilor pe “Ilie Oană” pe toată perioada sancţiunii. Dacă se va merge pe prima variantă, Petrolul ar putea reveni acasă abia în campionatul următor, pentru că în acest sezon mai are de jucat pe teren propriu fix 10 meciuri!
“ Robert Dumitru a procedat corect eliminîndu-i pe cei doi stelişti”
Ion Crăciunescu, preşedinte CCA
“Nu-mi vine să cred că Martinovici şi Stanca au fost eliminaţi. Robert Dumitru s-a speriat, a fost depăşit! Cum să nu opreşti meciul imediat?”
Mihai Stoica, fost manager Steaua
17 milioane de euro a costat noul stadion “Ilie Oană”, inaugurat pe 23 septembrie. Toată investiţia a fost suportată de Primărie
Avalanşă de pagini speciale pe Facebook: “La puşcărie!”
Imediat după ce s-a aflat numele agresorului, pe siteurile de socializare a izbucnit o avalanşă de mesaje contra suporterului ploieştean: “La puşcărie cu Ştefan Dragoş Enache”, “Ştefan Dragoş Enache pe viaţă la puşcărie” sau “Dragoş Ştefan condamnat!”. Zecile de pagini deschise pe Facebook au strîns în foarte scurt timp cîteva mii de “Like”-uri, plus alte sute de mesaje care îl acuzau în termeni extrem de duri pe atacator!