Articol de GSP - Publicat luni, 14 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 13 ianuarie 2013 21:12
Roş-albii au obţinut acordul mijlocaşului de la Severin şi încearcă aducerea unuia dintre cei mai promiţători stoperi ai echipei naţionale Under 19.
"Cîinii" încearcă să-şi plombeze posturile unde nu au dublură cu jucători tineri, de la echipe aflate în subsolul clasamentului sau din liga secundă. În primul rînd pentru că aceştia sînt mai ieftini, dar şi deoarece, în opinia staff-ului tehnic, au calităţi şi pot creşte în valoare alături de fotbalişti precum Cătălin Munteanu şi Ionel Dănciulescu.
Dan Neacşa, de la Severin, jucător curtat de Dinamo, şi-a dat acordul să evolueze în Ştefan cel Mare. Mijlocaşul central de 21 de ani aşteaptă să fie declarat liber de contract, miercuri, de Comisia de Soluţionare a Litigiilor, apoi va semna cu roş-albii un contract pe 4 ani şi jumătate dacă se va înţelege asupra salariului.
Celălalt fotbalist dorit de "cîini" vine din liga a doua, mai exact de la Unirea Alba Iulia, echipa de suflet a lui Cornel Ţălnar. "Ţînţarul" a pus ochii pe unul dintre cei mai talentaţi tineri jucători ai momentului, Eduard Schuller.
Stoperul de 18 ani este neplătit de luni bune şi aşteaptă să devină liber de contract pentru a semna cu roş-albii. Schuller a fost dorit şi de Adrian Porumboiu la Vaslui, însă a refuzat oferta preferînd să se transfere în Bucureşti, de unde ar putea prinde mai uşor un contract în Vest.
"Mai bine resuscitaţi echipa!"
Gazeta de sîmbătă a prezentat un material în care Dorinel Munteanu era acuzat de foştii jucători că i-a fluierat şi înjurat. "Multe aberaţii. Dinamoviştii ar trebui să se concentreze pe ce au de făcut să resusciteze echipa. După meciul de la Iaşi, cînd am remizat, nici nu ieşisem din zona stadionului că fotbaliştii se puseseră să joace cărţi. Mă aşteptam să se gîndească la meci, la ce au făcut bine, la ce au făcut rău. Le-am pus un video de trei minute cu golul încasat. Nu pricep de ce ar fi supăraţi pentru că era în interesul lor. Aceste acuze vin de la cineva care are alt rol decît acela de jucător la Dinamo!", a replicat Dorinel.
2 goluri a marcat Alex Neacşa în cele 14 meciuri jucate pentru Severin în acest sezon
200.000 de euro este cota de piaţă a lui Eduard Schuller, conform site-ului transfermarkt.de
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro