Articol de GSP - Publicat vineri, 09 aprilie 2010 00:00
Italianul Mandorlini a decis meciul prin introducerea lui Nei, iar CFR menţine distanţa de trei puncte ce o desparte de ocupanta locului secund, Steaua
Vezi rezumatul meciului Poli Iaşi - CFR Cluj 0-2! (video)
Cu suflarea aspră a Stelei în spate, CFR a început ultraofensiv meciul de la Iaşi. Două vîrfuri autentice, Traore şi Bud, plus doi oameni în spatrele lor, Dică şi Peralta, au luat la hărţuit încă din start apărarea Iaşiului.
Prima repriză a fost una la discreţia clujenilor. Cinci ocazii clare au avut oamenii lui Mandorlini, însă ori Brăneţ, ori finalizarea i-au trădat pe ceferişti. Bud a avut primul şansa golului, însă şutul său din poziţie excelentă a trecut pe lîngă (5). Mureşan (21) a prin o "rachetă" Tomahawk a la Cristiano Ronaldo, însă Brăneţ a evitat golul respingînd în transversală. Nici Peralta nu a fost mai inspirat 4 minute mai tîrziu, şutul său la colţul lung ocolind poarta.
Dică trăieşte
Ultimele situaţii de gol ale jucătorilor lui Mandorlini i-au aparţinut lui Dică. În minutul 34, şutul său a fost boxat în faţă de portarul Iaşiului. În minutul 40, acelaşi Dică a prins un şut parşiv la vinclu, însă tot Brăneţ s-a opus excelent.
După pauză, clujenii au impins şi mai mult jocul spre poarta Politehnicii, Bud avînd două situaţii prin care putea aduce golul. În minutul 49, lovitura sa de cap a trecut peste, pentru ca în minutul 53 şutul lui să se lovească de blocajul senzaţional al lui Brăneţ. Iaşiul s-a mulţumit să stea mai mult la cutie, doar Badea dîndu-le cîteva palpitaţii cu un şut alături de la 20 de metri (52).
Mutările lui Mandorlini
Italianul de pe banca Clujului a schimbat perfect în atac. Deac inventează o pasă printre pentru Nei, iar brazilianul aduce victoria "vişiniilor" la prima sa acţiune, cu un şut perfect de la 16 metri. În prelungiri, acelaşi atacant carioca pecetluieşte soarta meciului, iar CFR-ul menţine distanţa de trei puncte faţă de Steaua şi aşteaptă Rapidul în Gruia cu mintea mult mai limpede.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro