Articol de Cătălin Popescu - Publicat luni, 18 martie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 17 martie 2013 23:04
Chipciu a dat golul victoriei şi celebrează mirîndu-se de criza adversarelor principale din campionat.
- Alex, aţi suferit contra Vasluiului. E mulţumitor acest 1-0?
- Ne gîndeam că va fi greu după efortul pe care l-am făcut la Londra. Se simte oboseala, normal, deşi noi sîntem destul de bine pregătiţi fizic şi facem faţă pe toate fronturile. Cred c-am demonstrat asta.
- V-aţi obişnuit în duelurile cu Ajax şi cu Chelsea să aveţi mulţi spectatori. În seara asta au fost puţin peste 10.000 de oameni. Te aşteptai la o asistenţă mai mică?
- M-a mirat că n-a venit mai multă lume, dar am înţeles că şi preţurile biletelor au fost mari, poate lumea se aştepta s-o eliminăm pe Chelsea şi a contat şi asta în alegerea unora de a nu mai veni pe stadion.
- Sînt 12 puncte peste Astra, de pe poziţia a doua. Mai e echilibrată lupta?
- Cînd am timp liber, mă mai uit la celelalte meciuri din Liga 1, dar nu mai ţin neapărat să le văd. Îmi pare rău, îmi place rivalitatea, mi-ar fi plăcut să fi existat o luptă mai strînsă, dar adversarele se fac cunoscute mai mult prin declaraţii răutăcioase. Steaua a demonstrat în acest sezon că e cea mai bună, dovada e că am obţinut rezultate bune şi în Europa League, nu numai în campionat.
- Ce crezi că se va întîmpla în meciul "naţionalei" cu Ungaria?
- Normal că batem!
"Efortul acestor băieţi e incredibil! Merită cu toţii felicitări! Iancu nu rezistă un meci întreg, dar l-am folosit de la început fiindcă intrînd pe parcurs ar fi avut emoţii mai mari" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)
"Din octombrie sîntem întrebaţi dacă ne mai poate ajunge cineva în clasament. Nu, nu mai poate ajunge nimeni, la începutul lunii mai vom sărbători titlul" (Florin Gardoş)
"Aveam un complex în faţa Vasluiului, pe care nu prea reuşeam să-l învingem. N-o să ne relaxăm, deşi avem avans în clasament, staff-ul nu ne permite să ne relaxăm" (Iasmin Latovlevici, fundaş Steaua)
"Nu ştiu ce se întîmplă cu noi, parcă nu ne mai revenim, deşi nu jucăm foarte slab. Am fi meritat un punct, că am avut ocazii importante" (Jivko Milanov, fundaş Vaslui)
"E posibil să renunţ! În trei etape au ratat 25 de ocazii de gol. Nu mai avem echipa pe care o avea" (Viorel Hizo, antrenor Vaslui)