FOTBAL  »  Superliga  »  ACCIDENTARE

Chiricheş le explică suporterilor stelişti cînd va fi apt să joace din nou fotbal: ”Am o membrană fisurată!”

Chiricheș (în alb) va fi din retur coleg cu Bourceanu. FOTO Mediafax
Chiricheș (în alb) va fi din retur coleg cu Bourceanu. FOTO Mediafax

Articol de GSP - Publicat marti, 04 octombrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 03 octombrie 2011 21:35

Stoperul Pandurilor va mai sta 10 zile cu piciorul în ghips, însă va fi apt 100% din iarnă, atunci cînd va ajunge la Steaua


Steaua face deja planuri cum va arăta echipa începînd cu iarna viitoare. Gigi Becali a anunţat care va fi cuplul de fundaşi centrali ai echipei sale: "Am rezolvat problema apărării, vom avea stoperii echipei naţionale: Gardoş şi Chiricheş!".

Ambii au probleme acum
În acest moment, doar Gardoş a fost convocat de Victor Piţurcă pentru "dubla" cu Belarus şi Albania, deşi el este suspendat după ce l-a accidentat grav pe Băcilă şi va mai lipsi 7 meciuri în campionat. Chiricheş s-a accidentat în minutul 30 al partidei dintre Pandurii şi Astra, disputată pe 26 septembrie. Deşi iniţial verdictul medicilor gorjeni a fost că fundaşul de 21 de ani ar avea doar o contuzie la glezna stîngă, accidentarea lui s-a dovedit una mult mai gravă.

"Pregătit de Steaua!"
Viitorul stelist a explicat exact cu ce tip de accidentare se confruntă: "Mai am de stat zece zile cu piciorul în ghips, iar apoi urmează recuperarea. Cred că voi putea evolua abia peste o lună de zile. Nu e vorba de o entorsă, ci de o fisură a membranei de la gleznă. Sper totuşi să pot să revin mai repede, vreau să-mi ajut echipa pînă la iarnă. Apoi sper să fiu în forma cea mai bună pentru Steaua!".

"Cît ghinion a avut Chiricheş! E păcat că nu-şi poate continua ascensiunea la echipa naţională, după ce a făcut un joc extraordinar cu Franţa. Accidentarea lui este una destul de gravă!"
Victor Piţurcă, selecţioner România

1,5 milioane de euro a plătit Steaua Pandurilor în schimbul lui Gabi Matei şi al lui Vlad Chiricheş

Matei revine în retur
Un alt stelist cu probleme venit de la Pandurii este fundaşul dreapta Gabi Matei. Acesta a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate în urmă cu o lună şi jumătate, tot într-un meci cu Astra, şi a fost operat în Italia. El va putea fi apt sută la sută abia din returul campionatului.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
cracker
cracker  •  04 Octombrie 2011, 03:15

Bravo Gigi iar vine unu accidentat la echipa.....astia ascund accidentarea ca sa nu se razgandeasca becalotu

Vezi toate comentariile (1)
Comentează