Articol de GSP - Publicat vineri, 09 aprilie 2010 00:00
Preşedintele Politehnicii Timişoara, Gheorghe Chivorchian, dezvăluie care sînt noutăţile în cazul Varga - Bălan şi spune că documentele pe care le-a prezentat în faţa Comisiei de Disciplină sînt suficiente pentru adoptarea unei decizii.
"Noi am venit cu absolut toate documentele pe care le-am avut în acest dosar, Rapidul şi-a susţinut în continuare nevinovăţia, urmează să aflăm deznodămîntul. E greu de crezut că se poate întîmpla altceva decît ceea ce ne dorim, dar Comisia de Disciplină decide.
Am adus documente arhisuficiente pentru ca această instanţă să ia hotărîrea corectă. Am mai spus că, din punct de vedere moral, nu am merita punctele, dar asta e viaţa", a spus Gheorghe Chivorchian la Contraatac, pe GSP TV.