FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ciobotariu are cel mai mic salariu dintre tehnicienii care aspiră la cupele europene » 60.000 de euro pentru un titlu

Ciobotariu a mai antrenat şapte echipă în carieră: FC Naţional, Dunărea Galaţi, Otopeni, Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii, CF Brăila şi Dinamo II
Ciobotariu a mai antrenat şapte echipă în carieră: FC Naţional, Dunărea Galaţi, Otopeni, Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii, CF Brăila şi Dinamo II

Articol de - Publicat vineri, 11 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 10 noiembrie 2011 19:53

Liviu Ciobotariu e pe primul loc cu Dinamo, e lăudat de toată lumea, dar are cel mai mic salariu dintre echipele care au obiectiv titlul şi cupele europene


"Cîinii" s-au prins cu colţii de locul 1 încă din etapa a doua a sezonului şi au rămas în fotoliul de lider pînă în prezent. Liviu Ciobotariu e responsabil pentru parcursul foarte bun al roş-albilor din acest sezon şi chiar dacă i-a surclasat pe teren pe ceilalţi antrenori, există un criteriu unde nu se ridică la nivelul acestora.

Salariul său în Ştefan cel Mare este echivalent cu cel al unui antrenor care se zbate la mijlocul clasamentului. Antrenorul de 40 de ani cîştigă doar 5.000 de euro lunar, asta oficial, întrucît surse din cadrul clubului susţin că ar avea un contract chiar mai mic. Pe lîngă acesta, tehnicianul mai are stipulate în contract şi diverse clauze prin care îşi poate dubla veniturile, mai ales dacă va cuceri titlul!
De Crăciun, Ciobi ar putea primi un cadou nesperat din partea conducerii. Acţionarii se gîndesc să-i mărească actualul acord dacă Dinamo va termina pe primul loc sezonul de toamnă.

1.200 de euro pe lună era salariul lui Liviu Ciobotariu, în vară, la echipa a doua a clubului din Ştefan cel Mare

Ce salarii au antrenorii echipelor clasate pe locurile 1-8:
Antrenor Echipă Contract Loc în clasament
1. Liviu Ciobotariu Dinamo 60.000
2. Răzvan Lucescu Rapid 250.000
3. Jorge Costa CFR Cluj 250.000
4. Ionuţ Badea U Cluj 200.000
5. Ilie Stan Steaua 120.000
6. Petre Grigoraş Pandurii 120.000
7. Viorel Hizo Vaslui 250.000
8. Dorinel Munteanu Oţelul 250.000
* Salariile sînt anuale şi exprimate în euro

Dinamo merge la TAS
Comisia de Disciplină din cadrul LPF a respins ieri plîngerea dinamoviştilor, care au contestat dreptul de joc al lui Marius Constantin în partida directă cu Vasluiul. Roş-albii au făcut recurs la decizie şi au transmis că merg apoi la TAS. "Cîinii" au trimis o sesizare şi la FIFA prin care au înştiinţat faptul că Vasluiul nu a respectat decizia forului internaţional, aceea de a nu legitima jucători pînă în ianuarie 2012.

Lazio dă un milion de euro pe Alexe
Marius Alexe continuă să facă subiectul ştirilor în Serie A. Site-ul Goal.com a dezvăluit ieri că Lazio Roma, echipa unde este legitimat şi Ştefan Radu, îşi doreşte să-l achiziţioneze în această iarnă. Problema e, acelaşi site dezvăluie, că romanii erau dispuşi acum un an să plătească 4 milioane de euro în schimbul lui Alexe, în timp ce acum nu ar da mai mult de 1 milion de euro.

Niculae despre Piţurcă
Atacantul Marius Niculae nu este supărat pe selecţionerul Victor Piţurcă, după ce acesta nu l-a convocat pentru partida cu Belgia pe motiv că "este genul de atacant lent, mie îmi trebuie jucători de viteză!". "Am vorbit cu nea Piţi şi mi-a explicat de ce nu m-a convocat. Totul este în regulă şi nu mai vreau să comentez despre acest subiect pentru că relaţia mea cu domnul Piţurcă este foarte bună", a spus atacantul de 30 de ani pentru sportro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marius Șumudică a intrat în direct și a răbufnit după înfrângerea cu U Cluj: „Nu se poate așa ceva” » Furios și la conferință: „Domnul Șucu le bagă banii la ora 12, cu mine nu e loc de așa ceva”
Superliga
Marius Șumudică a intrat în direct și a răbufnit după înfrângerea cu U Cluj: „Nu se poate așa ceva” » Furios și la conferință: „Domnul Șucu le bagă banii la ora 12, cu mine nu e loc de așa ceva”
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după Rapid - U Cluj! Marius Șumudică, împietrit: reacția galeriei la finalul meciului
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după Rapid - U Cluj! Marius Șumudică, împietrit: reacția galeriei la finalul meciului
Cristi Săpunaru, după ce Rapid a pierdut cu U Cluj: „Am făcut-o de oaie”
Superliga
Cristi Săpunaru, după ce Rapid a pierdut cu U Cluj: „Am făcut-o de oaie”

„Din cauza nevestelor, se certau și ei” » Camaradul lui Cornel Dinu povestește un conflict intim de la Dinamo și face dezvăluiri IREALE: „Am condus 4 ani fără permis! Bântuiam prin camere cu sticle de vin, fetele țipau”

A urcat pe scena de la Vocea României și nimeni nu și-a dat seama că e fiul legendei sportului românesc


Comentarii (12)
conasu_boeru
conasu_boeru  •  12 Noiembrie 2011, 18:18

Nu el are un salariu mic, ceilalti il au nejustificat de mare !!!

conasu_boeru
conasu_boeru  •  12 Noiembrie 2011, 18:17
Postat de ameriknujr pe 11 Noiembrie 2011, 11:40

asta ciobotariu nici nu merita mai mult.. e pamant ca antrenor.. cel putin asa era acum 1-2 ani.. o sa dea cu mucii in fasole cat de curand... dinamovistii se bucura degeaba, meritau un antrenor mai bun

Comentariul tău...Ce cauti tu pe aici ? A dat examenele cu tine, l-ai evaluat tu ? Ma indoiesc ca ai fi fost in stare ! Atunci cum iti permiti sa iti dai tu cu parerea despre acest om ?!

skald
skald  •  11 Noiembrie 2011, 15:23

bai ameriknujr,dute ma la tine pe site si comenteaza,sau macar daca , comentezi aici fa-o cu corect nu cu, capul in partea dorsala a batalului sef

Vezi toate comentariile (12)
Comentează