Articol de Cosmin Brujan - Publicat joi, 25 septembrie 2008 00:00
Dacă pe vremea lui Eugen Neagoe gorjenii jucau cu un singur vîrf, acum Sorin Cîrţu vrea o altă abordare tactică a partidelor. Astfel, duminică, la Buzău, antrenorul va trimite în teren două vîrfuri clasice, cel mai probabil Piţurcă şi Tilincă, iar aşezarea va fi alta faţă de pînă acum. „În principiu sînt adeptul sistemului 4-4-2. Acum depinde şi de importanţa jocului şi de numele adversarului. Consider că vom avea la Buzău o aşezare cu care putem pune mari probleme şi cu care putem acumula puncte. Nu de alta, dar chiar avem nevoie şi de puncte în clasament”, a explicat tehnicianul.
" Pandurii nu este o echipă defensivă, dar mai multe nu vă spun deoarece nu vreau să vînd tot din casă", a continuat "Sorinaccio".