FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV - STEAUA, DUMINICĂ, DE LA 21:30, DIGI 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Cîte bilete s-au vîndut pînă acum pentru Braşov - Steaua şi la ce se aşteaptă oficialii "stegarilor"

Articol de - Publicat vineri, 25 octombrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 25 octombrie 2013 12:27

Partida cu Steaua de duminică, 21:30, Digi 1 şi liveTEXT pe GSP.ro, pare să stîrnească un interes ridicat în rîndul suporterilor stegari, care nu prea s-au înghesuit pînă acum la meciurile de acasă ale favoriţilor.

Chiar şi în condiţiile în care preţul biletelor pentru această partidă sînt de trei-patru ori mai scumpe, oficialii braşoveni se aşteaptă ca tribunele să se umple. Deşi pînă ieri se vînduseră aproximativ 1.500, se aşteaptă ca cele mai multe tichete să fie achiziţionate în weekend, pînă la ora jocului, atît de la stadion, cît şi de la noul stand oficial din hypermarketul Carrefour.

"Avînd în vedere că meciul este considerat unul cu grad de risc ridicat, toţi posesorii biletelor sunt rugaţi să aibă asupra lor cartea de identitate, vor exista trei filtre de control, iar accesul se va face exclusiv între orele 19:30 – 21:15, după care porţile stadionului vor fi închise" anunţă gazdele măsurile speciale de securitate luate pentru acest meci. Pe lîngă cele 400 de bilete solicitate de Steaua, în sectorul destinat oaspeţilor vor putea sta şi 100 de suporteri roş-albaştri din Braşov, care vor putea cumpăra bilete în ziua meciului, începînd cu ora 10, de la casa Stadionului Tineretului.

Întîlnirea va fi una cu totul specială pentru portarul Daniel Mutu, care a debutat ca titular în Liga I, acum un an de zile, într-o victorie împotriva Stelei (3-1).

„Acela este un meci de referinţă pentru mine, din punct de vedere pozitiv. A fost debutul ca titular, jucasem doar cîteva secunde la Bistriţa, iar faptul că am cîştigat va rămîne o amintire extraordinară. Sper să repetăm acea victorie frumoasă" a declarat Mutu.

Programul caselor şi preţurile biletelor, FC Braşov-Steaua:
Stand oficial Carrefour: 9:00 - 21:00
Casa de bilete "Stadionul Tineretului": 11:00 - 17:00
Peluză - 30 RON
Tribuna II - 35 RON
Tribuna I - 40 RON, Sectoarele S şi T - 50 RON
Sector VIP - 200 RON

 

Citește și:

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Nationala
Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Nationala
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”
Superliga
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (11)
roccohero
roccohero  •  27 Octombrie 2013, 10:18
Postat de ovpas pe 25 Octombrie 2013, 20:06

Ce se asteapta de la acest meci? O victorie a stelei instrumentata de "fluieras" ca si la Vaslui. Oare de ce Steaua este singura echipa romaneasca care se face de cacao in UCL? Pentru ca acolo se ede valoarea adevarata a unei echipe, nu in campionatul intern, unde arbitrii actioneaza la comanda.

Steaua na reusit sa faca mai mult de un egal in ucl deoarece campionatul nostru este foarte slab fata de cel din anglia, germania, etc. Si nu nea batut slobozia sau sa clinceni, iasi, etc. Ciocu mic, habar nai ce vorbesti.

bgb.george
bgb.george  •  25 Octombrie 2013, 20:47
Postat de ovpas pe 25 Octombrie 2013, 20:32

Mie nu mi-e greu sa vad Steaua in UCL, mi-e greu sa ma uit la rezultatele Stelei din UCL, si nu ca mi-e greu, mi-e rusine.

Eu te-am intrebat altceva.. Nu compara steaua cu unira , cu otelul sau cu cfr , pt ca echipele astea majoritatea sunt pe cale de disparitie.. Deocsmdata steaua nu a pierdut cu echipe inferioare ei in ch league, si nu inteleg de ce ti-e rusine tie ??? Ca joaca cu chelsea , nu cu slobozia , si asta este nivelul fotbalului romanesc .. Bun sau rau , asta este nivelul , si asta se reflecta si in rezultatele nationalei.. Dar daca al nostru fotbale ste mediocru , inseamna ca jumatate din tarile europei ar trebui sa nu aiba campionate.. Si daca consideri ca steaua a facut blaturi si a umblat cu arbitrii .. De ce rezultatele bune pe care le-a avutcand nu a iesit campioana ????

ovpas
ovpas  •  25 Octombrie 2013, 20:32
Postat de bgb.george pe 25 Octombrie 2013, 20:25

Stii cum este cu voi ?. Nu mai puteti de grija altora , ca mai aveti un pic si va desfiintati..!! Daca steaua face blaturi in campionat , de ce este cea mai bine clasata echipa romaneasca in ierarhia fifa , de ce este cap de serie de 8 ani in calificari , de ce a fost in grupele competiilor europene 8 ani la rand.. Stiu ca este greu sa vezi steaua in ch. league , cand rapidul joaca si nu bate pe slobozia sau iasi.. !! Apropo LA MULTI ANI !!!

Mie nu mi-e greu sa vad Steaua in UCL, mi-e greu sa ma uit la rezultatele Stelei din UCL, si nu ca mi-e greu, mi-e rusine.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează