Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 29 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 29 ianuarie 2014 10:33
Reghecampf confirmă impresia pe care a lăsat-o atacantul pînă în prezent şi spune că acestuia îi va fi greu să-şi facă loc în prima echipă.
Steaua nu a achiziţionat nici un titular în iarna aceasta. Nici Keşeru nu e om de bază, fiindcă macedoneanul Bogatinov era clar că nu se va găsi în primul "11". Asta e concluzia discursului lui Reghecampf despre Claudiu.
"Va trebui să muncească mai mult. Există fotbalişti pe postul lui care au avut un randament foarte bun. Le-am adus pe Claudiu ca să întărim lotul, să avem un plus. Cu siguranţă, el va avea alte evoluţii în curînd, noi l-am adus cunoscîndu-i adevărata valoare", a comentat antrenorul la DolceSport.
Gazeta analizase comportamentul lui Keşeru în antrenamentele şi în meciurile din primul stagiu şi concluzionase că atacantul adus de la Bastia nu ar fi titular dacă sezonul oficial s-ar relua acum.
Reghecampf crede că jucătorul originar din Oradea se va impune treptat: "Încet, încet, îşi va face loc în echipă". Keşeru a petrecut în Franţa ultimii zece ani, dar nu s-a descurcat grozav nici în Hexagon.
A avut statut de titular doar în ultimele trei sezoane, pe care le-a petrecut la Angers. În rest, a început campionatele la Nantes sau la Bastia, care au renunţat la el după debutul stagiunilor.
1 gol a marcat Keşeru în 16 apariţii la Bastia în acest sezon, dintre care 7 din postura de titular