FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO ADOPTĂ DISCIPLINA DE FIER

Clauze dure în contractul lui Ousmane N'Doye cu referire la viaţa extrasportivă: "«Îngeraşul»"

Ousmane N'Doye
Ousmane N'Doye

Articol de - Publicat vineri, 16 ianuarie 2009 00:00

Lui Ousmane N'Doye i-au fost stipulate în contract clauze cu referire la viaţa extrasportivă. Va fi sancţionat drastic pentru fiecare ieşire în decor

Dinamoviştii suflă şi-n iaurt după "Scandalul maneaua" de la finalul lui 2008, :S în care au fost implicaţi Adrian Ropotan, Cristi Pulhac, Gabriel Torje şi Lucian Goian, şi nu sînt dispuşi să mai accepte nici un fel de ieşiri în decor. Ultimul transferat, Ousmane N'Doye, cunoscut pentru stilul său rebel din afara gazonului, o resimte pe propria piele. 

Senegalezului de 30 de ani i-au fost stipulate în contract o serie de clauze, care au rolul de a-l îmblînzi pe mijlocaş. ;)

1. Fiecare zi de chiul va fi sancţionată cu o penalizare între 2.000 de euro şi 5.000 de euro, în funcţie de gravitate, avînd în vedere că întîrzierile la reunirea lotului s-au înmulţit în ultima vreme.

2. Nu se va accepta nici o ieşire în discoteci după miezul nopţii, care să păteze culorile clubului din Ştefan cel Mare. Amenda va porni de la 5.000 de euro şi se poate ajunge pînă la rezilierea contractului!

3. Avertizaţi că africanul a cauzat probleme în vestiar peste tot pe unde a jucat, "cîinii" au reglat şi acest aspect. Comportamentul conflictual se sancţionează cu minimum 2.000 de euro, mergîndu-se pînă la excludere. "Trebuie să-l ţinem în frîu, s-a terminat cu indisciplina! Toţi, nu doar N'Doye, vor plăti cînd vor călca pe bec", susţin şefii.

"N'Doye era un focar de infecţie pentru FC Vaslui. Era unul dintre elementele care virusa sănătatea grupului"
Viorel Moldovan, antrenor FC Vaslui

"Fiecare club are un regulament intern, iar în interiorul echipei voi face totul ca integrarea mea să fie bună. În afară, fac ce vreau eu"
Ousmane N'Doye, mijlocaş Dinamo

"Nu mă tem că N'Doye va avea probleme de indisciplină, a venit pentru performanţă aici. Depinde şi de antrenor cum se înţelege cu el!"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo

Are şi bonusuri
Pe lîngă amenzi, Ousmane N'Doye are stipulate în contract şi diverse clauze prin care îşi poate dubla contractul, totul depinzînd de performanţele sale, dar şi de rezultatele echipei. Senegalezul cîştigă 9.000 de euro pe lună, dar îşi mai poate rotunji veniturile din indemnizaţiile de joc, dacă bifează mai mult de 50% din partide ca titular, dar şi dacă Dinamo va cuceri titlul de campioană şi va ajunge în grupele Champions League.

În vară era conflictual :)
Înainte de startul sezonului, Dinamo a încercat să-l achiziţioneze pe Ousmane N'Doye, însă tratativele s-au oprit brusc. Varianta oficială a fost că Adrian Porumboiu a cerut 500.000 de euro, sumă considerată prea mare de "cîini". Surse autorizate susţin însă că vasluienii au solicitat numai 200.000 de euro, dar diverşi oameni de fotbal i-au atenţionat pe roş-albi că africanul are un temperament conflictual. Acţionarii s-au sfătuit atunci şi au hotărît să întrerupă negocierile!

Circ cu Moldovan
N'Doye a părăsit Vasluiul în plin conflict cu Viorel Moldovan, cel cu care a purtat un schimb dur de replici înainte să ajungă la Dinamo. Ieri, antrenorul Vasluiului i-a replicat africanului după ce acesta spusese că "Moldovan mă face să vomit, mi-e greaţă! Ne vedem la meciul direct". "N'Doye îmi provoacă indigestie, dacă îi e greaţă, să mănînce o lămîie. El a fost un jucător total indisciplinat, atît pe teren, cît şi în afara lui. Nu e posibil să driblezi în careu!", a zis Moldovan.

FLASH

Al Dosari vine dacă pleacă Ropotan
Sauditul Saleh Al-Dosari, 20 de ani, va veni în Ştefan cel Mare doar în cazul plecării lui Adrian Ropotan în Rusia. Aşa au hotărît şefii în şedinţa de miercuri seară. Dinamoviştii şi-ar dori cîteva teste la care să participe închizătorul de la Al Hilal, dar Cosmin Olăroiu refuză să-l lase pe fotbalist în probe.

“Orice punct pierdut e un dezastru”
Vasile Turcu pune presiune pe echipa lui Rednic, declarînd la Radio Info Pro:  “În ultimii doi ani de zile am băgat peste 30 de milioane de euro la echipă. Orice punct pierdut în pri­mă­vară ar fi un de­zastru pentru noi!”. Acţionarul a precizat: “Cea mai importantă revenire pentru noi este cea a lui Ianis Zicu”.

Moţi contra bani
Dinamoviştii s-au interesat de posibila revenire a lui Cosmin Moţi de la Siena. Cum italienii au plătit deja 600.000 de euro pentru împrumutul său pînă în vară şi au opţiune de transfer definitiv pentru 3,5 milioane de euro pînă pe 31 martie, revenirea sa acum se poate face doar dacă roş-albii restituie o parte din suma primită în vară! Fundaşul de 24 de ani nu intră în planurile antrenorului Marco Giampaolo, însă abia la finalul campiona­tu­lui sînt şanse mari ca el să revină în Ştefan cel Mare.

Şomerul Julio Cesar
Julio Cesar Correa  vrea să plece fără să dea vreun ban înapoi, dar Dinamo e dispusă să-i rezi­lieze contractul numai dacă acesta va restitui 370.000 de euro. Aseară era aşteptat la Bucureşti impre­sarul portughez al fotbalistului, care are cîteva oferte pentru Julio Cesar din Por­tugalia, de la Braga, dar şi din Rusia. Pînă cînd lucrurile se vor lămuri, Julio Cesar Correa se antrenează sin­gur, sub îndru­ma­rea pre­pa­ra­torului fizic Constantin Niculae.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga

„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”

Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Comentarii (5)
 •  16 Ianuarie 2009, 12:36

am zis ' c o c a l a r '. nu inteleg de ce ati cenzurat

 •  16 Ianuarie 2009, 12:34

priviti poza mare sa vedeti ce cocalar e. nu conteaza la ce echipa joaca, dar analizati un pic cum e imbracat si veti realiza (in maxim 1 min) ca in afara de trollerul pe care il trage cu atata greata restul sunt aruncate pe el cu furca, ai zice. se vede ce putere de schimbare a personalitatii are banul. cand era prin africa manca praf udat cu apa, iar acum e bling-bling. il recomand calduros site-urilor de specialitate

 •  16 Ianuarie 2009, 11:06

@rednic Ai dreptate, ar trebui sa mancam si noi lamai cand intram pe GSP...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează