Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 06 octombrie 2015 14:05
Astra profită de pauza din Liga 1, cauzată de meciurile naționalei, și va disputa un meci amical cu Ludogoreț.
Formația lui Marius Șumudică va pleca joi spre Razgrad, iar meciul se va disputa vineri, de la ora 18:00.
Pe lîngă acest amical, conducerile celor două cluburi vor discuta și despre o colaborare. Un oficial al bulgarilor a fost prezent la meciul Dinamo - Astra pentru a discuta cu cei din conducerea giurgivenilor.
Constantin Budescu se află în continuare în vederile bulgarilor, dar transferul său nu se va realiza pînă la iarnă.