Articol de GSP - Publicat marti, 18 mai 2010 00:00
Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat într-o conferinţă de presă, că nu este nici o tragedie dacă echipa retrogradează în Liga a II-a la finalul acestui sezon.
"Există şi varianta de a juca sezonul viitor în Liga a II-a şi nu este nici un fel de tragedie dacă vom retrograda. De multe ori este bine să faci un pas înapoi pentru a analiza toate greşelile pe care le-am făcut, să ne reorientăm, să facem o echipă tânără şi de perspectivă şi să avem ca obiectiv revenirea pe prima scenă fotbalistică", a spus preşedintele grupării din Târgu Jiu, citat de Mediafax.
Condescu susţine însă că Pandurii Târgu Jiu mai are şanse de a evita retrogradarea dacă o altă echipă nu primeşte licenţa pentru ediţia viitoare a Ligii I. "Înainte de ultima etapă şanse de a mai rămâne în prima ligă pe criteriul sportiv sunt foarte puţine. Dar ele există şi nu vom abandona lupta până în ultima clipă. Ceea ce putem spune sigur este că sunt două posibilităţi de a rămâne în prima ligă, prima pe criteriul sportiv şi a doua pe criteriul administrativ.
În primul caz ne vom continua activitatea sub o altă formă decât în anii care au trecut. Sunt cinci ani care au trecut şi cred că am învăţat şi noi ceva din acest domeniu. Dar mai există posibilitatea de a rămâne în prima ligă din punct de vedere administrativ. La acest capitol noi ne-am făcut datoria şi am obţinut licenţa pentru a putea evolua şi în sezonul 2010 - 2011 în Liga I", a menţionat Marin Condescu.
FCSB, „BOMBĂ” financiară, după calificarea în optimile Europa League