Articol de Dan Udrea - Publicat joi, 09 aprilie 2009 00:00
Marius Lăcătuş a fost băgat în şedinţă în noaptea de după eşecul de la Tg. Jiu pînă la ora 3:00, principalul reproş fiind că e prea moale cu fotbaliştii
Lăcătuş a avut o noapte agitată după înfrîngerea cu Pandurii. După ce a ajuns la hotel, a urmat o întrevedere cu cei doi şefi ai clubului, Valeriu Argăseală şi Teia Sponte, rămaşi să conducă echipa după arestarea lui Gigi Becali.
Discuţia s-a prelungit pînă aproape de ora 3:00 dimineaţa, iar Lăcătuş nu a fost menajat deloc. Ce i s-a reproşat? Nu atît de mult rezultatele, ci comportamentul său în faţa jucătorilor. "Lasă jucătorii din braţe! Nu-i mai ţine în puf pentru că nu merită! Trebuie să fii mai dur cu ei, nu mai fi atît de sentimental!", i-a spus cei doi conducători.
Nu va fi demis!
Cea mai importantă hotărîre luată de şefi a fost că Lăcătuş va fi păstrat ca antrenor în ciuda parcursului foarte slab din 2009, an în care Steaua a strîns doar 8 puncte din 15 posibile. Lăcătuş şi-a însuşit însă reproşul că a fost prea indulgent cu fotbaliştii şi a promis că de aici înainte, cît timp va mai fi antrenor în Ghencea, îşi va schimba atitudinea. Teia Sponte şi Argăseală au revenit la Bucureşti împreună, plecînd din Tg. Jiu dis-de-dimineaţă Lăcătuş a rămăs alături de jucători, care au plecat după 3 ore spre capitală.
"Dacă Lăcătuş trebuie să-şi facă probleme? Toţi din club trebuie să-şi facă probleme şi să realizeze că Steaua e într-un mare pericol, acela de a nu prinde un loc de cupă europeană"
Valeriu Argăseală
"Am un patron, există o conducere şi dacă oamenii care hotărăsc la Steaua vor decide ceva, atunci eu mă voi supune"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua
8 puncte o despart pe Steaua de Urziceni, ocupanta locului 2, ultima poziţie care i-ar aduce Stelei prezenţa în Champions League, competiţie care reprezintă obiectivul lui Lăcătuş pentru acest sezon
Căutat din nou de Ankaragucu
Conducerea grupării turce Ankaragucu s-a interesat din nou de situaţia lui Marius Lăcătuş, după ce l-a curtat intens şi la jumătate lui decembrie, atunci cînd i-a propus un contract de 400.000 de euro pe an. "Fiara" a refuzat însă tocmai pentru a veni în locul lui Dorinel Munteanu la Steaua. Ankaragucu îi va face din nou o propunere lui Lăcătuş la vară, însă doar dacă turcii se vor salva de la retrogradare. În acest moment, ocupă locul 16, retrogradabil, la doar două puncte de prima poziţie salvatoare.