Articol de Bogdan Cioara (Arad) - Publicat vineri, 13 ianuarie 2023 20:40 / Actualizat vineri, 13 ianuarie 2023 20:40
UTA a emis un comunicat amenințător la adresa fanilor din „Suporter Club UTA”.
Comunicatul vine ca urmare a intenției „Suporter Club UTA” de a retrage clubului dreptul de a desfășura activități comerciale din cauza unor practici considerate abuzive, după cum GSP.ro a mai informat.
UTA contraatacă în relația cu suporterii! Comunicat oficial
„Asociația Suporter Club UTA Arad, de aproape un an de zile, dezinformează agresiv publicul și propriii membri cu scopul de a discredita conducerea clubului UTA și a dezbina opinia publică arădeană interesată de echipa-simbol a orașului în încercarea de a facilita o preluare forțată a clubului.
Din păcate, această campanie a prejudiciat imaginea clubului, iar efectele ei s-au resimțit în mod negativ și pe plan sportiv.
SCU, prin diverse acțiuni cum ar fi ședințe, comunicate, scrisori, dar nu numai, anunță că retrage clubului dreptul de a folosi marca UTA în scop comercial, cu scopul de a aduce stafful care administrează și activitatea echipei de fotbal în imposibilitatea de a desfășura activități comerciale în acest sens.
Uită însă să precizeze că SCU nu deține și nici nu a deținut vreodată acest drept, altfel spus acțiunile sale sunt doar simplă propagandă în încercarea de a dezorienta publicul larg, neinformat.
În concluzie, SCU a înșelat și înșală în continuare publicul și propriii săi membri susținând că deține drepturile comerciale (o exprimare destul de vagă) asupra mărcii UTA. Drepturile comerciale, în sensul la care se referă SCU, pentru marca UTA le deține exclusiv clubul.
Drept consecință dorim să clarificăm acest aspect: producția sau comercializarea produselor cu marca UTA fără acordul scris al conducerii clubului se consideră contrafacere (infracțiune) și este sancționată conform legii mărcilor.
Clubul deține în mod exclusiv licențele mărcii UTA prezentate mai sus datorită gestului domnului Costea Călin, cel care a cedat aceste drepturi clubului nostru gratuit, fără nicio pretenție. Pe această cale îi mulțumim”, se arată în comunicatul emis de UTA.
VIDEO. Și-au flexat mușchii la piscină: Deac, de pe coperta „Men's Health” + FCSB, ca la Herculane: cine a fost „victima” lui Crețu și Nikolov
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Mihai Stoica a anunțat transferul lui Deian Sorescu la FCSB: „Acum avem și număr 22!”