Articol de Alexandru Răducanu - Publicat miercuri, 24 septembrie 2008 00:00
La Braşov, acţionarul a mers în vestiar la pauză şi a dictat intrarea pe teren a lui Djalovici
“Intră Radomir Djalovici, iese Pitbull!”. Cuvintele au fost rostite în vestiarul Rapidului, la pauza meciului de luni, cu FC Braşov, scor 0-0. Dar nu Jose Peseiro le-a spus, ci George Copos!:X Enervat de o primă repriză în care echipa lui nu-şi crease nici o ocazie clară, acţionarul a coborît în pauză de la tribuna oficială, însoţit de Zotta, şi s-a dus direct în cabină. Pe drum s-a intersectat cu Ciprian Panait, preparatorul fizic: “Cipi, nu jucăm nimic, ce e asta?!”.
Copos şi-a descărcat după aceea nervii în vestiar şi a cerut o modificare: “E inacceptabil să jucăm fără nici un vîrf! Vreau să intre Djalovici!”. Peseiro s-a supus, a acceptat ideea, aşa că preparatorul a ieşit imediat pe teren şi i-a transmis muntenegreanului să se pregătească, pentru că va intra pe teren la începutul părţii a doua a jocului. Vîrful a refuzat însă A făcut cîteva gesturi de nemulţumire şi i-a zis: “Mai sînt două minute şi se reia meciul! Nu sînt gata, nu intru!”. Rezervă pentru a doua oară consecutiv, atacantul era deja extrem de nervos şi s-a aşezat înapoi pe bancă la reluarea partidei. Panait şi secunzii portughezi ai lui Peseiro au mers din nou la el şi i-au cerut să iasă la încălzire. A acceptat şi a fost introdus pe teren în minutul 55.
“Nu mi s-a întîmplat în carieră ca un acţionar sau preşedinte să-mi impună decizii tehnice. Dacă s-ar petrece asta, aş pleca imediat!”
JOSE PESEIRO, în urmă cu o lună, în Gazetă
“M-aşteptam să jucăm cu un vîrf împins şi nu a fost deloc aşa. M-a surprins aşezarea noastră, dar e treaba lui Peseiro”
CONSTANTIN ZOTTA, director general Rapid
SCUZA LUI PESEIRO
“Românii se apără prea mult!”
Rapid a marcat un singur gol în ultimele patru meciuri, incluzînd şi deplasarea de la Wolfsburg, şi a cîştigat un punct, cel luat la Braşov. Un prieten portughez al lui Peseiro a dezvăluit cum motivează antrenorul contraperformanţele echipei: “Liga din România e foarte ciudată, toate echipele se apără contra noastră! Răzvan Lucescu a folosit şapte jucători de apărare!”.
Cifrele îl aprobă pe acţionar!
Deşi Djalovici a jucat doar 35 de minute, faţă de cele 55 ale lui Pitbull, cifrele arată că muntenegreanul a avut mai multe realizări!
El l-a adus pe djalovici În Giuleşti!
Radomir Djalovici (25 de ani) a fost transferat după o idee a lui George Copos. Grigore Sichitiu l-a urmărit după aceea pe atacant şi a mers la Zagreb ca să parafeze actele. A venit nepregătit fizic, dar Copos dădea asigurări: “Cu Djalovici pe teren vom fi mult mai puternici!”.
750 de mii de euro a costat Radomir Djalovici, transferat de la Rjeka. Internaţionalul muntenegrean marcase 24 de goluri în sezonul trecut din Croaţia
309 minute în cinci meciuri a strîns Djalovici la Rapid. A marcat un singur gol, la Galaţi (1-2)