FOTBAL  »  Superliga  »  SPORTUL - STEAUA 1-2

Copos e convins că Becali şi Şiman au făcut blat în Regie » Alin Raţiu: "Am fost penibil, dar n-am vîndut!"

Raţiu e produs sută la sută al Sportului, dar a mai jucat în Liga 1 şi la Timişoara Foto: Cristi Preda
Raţiu e produs sută la sută al Sportului, dar a mai jucat în Liga 1 şi la Timişoara Foto: Cristi Preda

Articol de , - Publicat luni, 18 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 18 aprilie 2011 11:55

Alin Raţiu a greşit la golul decisiv al victoriei steliste şi îşi recunoaşte vina, dar respinge acuzaţiile care i se aduc

George Copos a văzut un blat la Sportul- Steaua. L-a sunat pe finul Vasile Şiman şi l-a acuzat personal. Gigi Becali a dezvăluit discuţia pe care şeful Rapidului a avut-o cu omologul lui din Regie: "Copos i-a transmis lui Şiman: «Să nu le spui copiilor tăi ce ai făcut astăzi!». E nebun! Cum să fie blat cu gol în minutul 90?! Cine a mai văzut aşa ceva?".

"Copiii nu trebuie să ştie de aranjament!"
Acţionarul principal din Giuleşti a confirmat ieri povestea lui Becali: "Aşa e, Gigi a redat corect discuţia pe care am avut-o cu Vasile. Becali e un om credincios, n-ar fi trebuit să facă aşa ceva acum, cînd se apropie Paştele! Iar Şiman are trei copii frumoşi şi educaţi, de aceea l-am sfătuit să nu le dezvăluie şi lor secretul partidei cu Steaua!".

"Citesc că am vîndut meciul!"
Steaua a fost condusă de Sportul din minutul 64, a egalat peste un sfert de oră şi a înscris golul victoriei cu cinci minute înaintea finalului. "Studentul" Alin Raţiu a greşit la a doua reuşită a roş-albaştrilor şi a devenit suspectul numărul 1 pentru cei care au catalogat întîlnirea drept una suspectă. Stoperul alb-negrilor ştie că e bănuit: "De cînd s-a terminat meciul, stau pe gsp.ro, dau refresh şi văd noi declaraţii, ştiri despre blatul pe care l-aş fi făcut cu Steaua! Incredibil! Am picat la mijloc în lupta «granzilor» şi am ajuns să fiu acuzat de lucruri necurate".

Raţiu recunoaşte: "Adevărul e că faza din care ne-a bătut Steaua a cam fost penibilă. La centrarea lui Răduţ, Dani Lung, colegul meu din apărare, a întins capul spre minge, dar n-a lovit-o şi m-am trezit că-mi vine balonul undeva în zona bazinului, nici nu mai ştiam cu ce să resping! Cine a jucat fotbal înţelege ce zic şi pricepe că n-a fost nici un blat. Copos se înşală".


"Am pierdut stupid, ca de atîtea ori în acest campionat. Steaua n-a avut nici o ocazie şi ne-a dat două goluri"
Vasile Şiman, patron Sportul


Gigi le dă un milion!
Steaua are nevoie de Sportul în continuare. "Studenţii" o vor întîlni în penultima etapă pe FC Vaslui, cu care roş-albaştrii ar putea să lupte atunci pentru una dintre primele două poziţii. Gigi le promite alb-negrilor că se vor îmbogăţi: "Un milion de euro le dau dacă bat Vasluiul!". Trupa din Regie va fi, probabil, matematic retrogradată în acel moment. Becali anunţase că îi premiază pe Curelea şi pe ceilalţi şi dacă o încurcă pe Poli, dar Timişoara a cîştigat cu 3-2.

Sondaj gsp.ro
Ţi s-a părut ceva suspect la meciul Sportul-Steaua?
Da: 44%
Nu: 56%
Total voturi: 14.300

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (6)
varanga53
varanga53  •  18 Aprilie 2011, 12:22

Daca un "blatist" ordinar (in toate afacerile lui,mai ales cele cu statul) precum Copos spune ca a fost blat,inseamna ca stie el ce stie!

vi_escu
vi_escu  •  18 Aprilie 2011, 12:21

Oieru iar umbla la valize!

nae_manea
nae_manea  •  18 Aprilie 2011, 11:51

Blat inseamna putin mai mult decat atat. Dar e de ajuns sa iei portarul si un fundas, nu trebuie mare smecherie. Daca voi spuneti ca ratiu nu s-a ferit de minge, atunci......... iar explicatia lui e penibila. Daca in spatele lui era linia portii, tot asa o lasa sa treaca? ca nu stia ce sa faca.........

Vezi toate comentariile (6)
Comentează