Articol de Eduard Apostol, Alex Nicodim (foto) - Publicat marti, 26 ianuarie 2016 00:00
Replică acidă din partea lui Laurențiu Reghecampf pentru Anghel Iordănescu, într-o conferință de presă desfășurată la Belek care a ținut 32 de minute.
Laurenţiu Reghecampf, 40 de ani, a răspuns acuzelor venite dinspre "General". Inspirat de tablourile cu Barack Obama şi cu Vladimir Putin, antrenorul Stelei a fost acid, direct, fără să se învîrtă în loc într-una din sălile de conferinţe ale hotelului ce-a găzduit summit-ul G20 al celor mai puternici lideri ai planetei, la finele lui 2015.
O jumătate de oră de replici care, conform declaraţiilor antrenorului, nu doresc să scandalizeze, dar săgeţile au fost frontale şi îndreptate către selecţioner.
- "Vreau să scoateţi în evidenţă faptul că nu mă interesează nici un scandal cu FRF. Eu ştiu ce înseamnă omul de fotbal Puiu Iordănescu, mai ales pentru familia Stelei. Nu vreau să creadă cineva că am jignit sau să se interpreteze ceva în altă lume. Ţin să explic şi alte lucruri pentru colegii mei de la alte echipe, e normal să spun ce am discutat cu cei de la FRF"
- "Am avut o discuţie cu domnul Iordănescu vinerea trecută, cu toate că aveam o întîlnire pe 7 ianuarie pe care dînsul a anulat-o nu ştiu din ce motive. Am încercat să rezolvăm o situaţie pe care dînşii au creat-o. Le-am explicat pe larg problemele pe care le avem la echipă, foarte mulţi jucători accidentaţi sau aflaţi în perioada premergătoare antrenamentelor"
- "Am vorbit înainte de a se comunica lotul selecţionatei divizionare, fiindcă nu este echipa naţională a României, care are un program de pregătire pe care noi nu-l vedem în ordine, întrucît şi noi avem antrenamente. Nu este OK, aţi văzut ce s-a întîmplat şi-n Italia, şi reacţiile altor cluburi. Nu este normal un astfel de cantonament acum. Sau declaraţii de o nonşalanţă incredibilă"
- "Eu voiam să-i trimitem pe Niţă, pe Toşca şi pe Stanciu în prima perioadă de cantonament, pînă pe 31 ianuarie, ca să avem şi noi fotbalişti la antrenamente şi la meciuri. Pe Pintilii am vrut să-l ţinem pentru că îl avem doar pe Muniru apt, iar meciurile amicale nu le putem amîna. FRF are un singur meci în prima săptămînă, pe 29 ianuarie, parcă aşa am înţeles, că n-au anunţat o dată oficială a meciului. Ideea e că este un cantonament slab pregătit al dînşilor"
- "Ni s-a spus că-i lasă pe Niţă şi pe Toşca la Steaua, să rămînă 4 la lot. Nu e corect nici aşa, cum să le zic asta?! Adică ei doi erau selecţionaţi de ochii lumii, să vină şi ei acolo, adică n-aveau şansă să poată merge în vară la Euro. I-am zis că nu pot fi de acord ca jucătorii să vină de pe 24 ianuarie la lot şi să stea pînă la final"
- "Nu e vorba de nici o răutate a noastră sau că nu respectăm pe cineva. Noi am vrut să ajutăm selecţionata divizionară, dar să ne înţeleagă şi pe noi că avem probleme şi trebuie să ne continuăm activitatea. Cum să merg la amicale cu 14 fotbalişti?! Nu s-a găsit înţelegere, așa că n-am ajuns la un numitor comun"
- "Nu cred că trebuie să ne jignim gratuit, mai ales că sînt sigur că la finalul campionatului mai mulţi jucători de la Steaua or să fie la Euro. Dacă am ajuns să nu luăm jucătorii cei mai în formă şi să-i luăm doar pe cei pe care-i dorește o singură persoană, foarte bine"
- "Nu este o dată internaţională, în calendar. Oricum nu avem de ce să ne temem de vreo pedeapsă, nu noi am refuzat să trimitem jucători la echipa divizionară, ci selecţionerul n-a dorit să-i mai ia. Jucătorii Stelei îşi doresc să facă parte din echipa naţională a României, nu dintr-o selecţionată divizionară! Sînt pregătit de orice. Şi la această discuţie îmi propusesem să fiu mai dur, însă m-am mai liniştit, dar aştept să văd ce mai zic cei de la FRF. Nu mi-e teamă! Sînt oameni care au tărie de caracter, ţin să le mulţumesc domnilor Burleanu şi Bădescu pentru că au fost deschişi dialogului, dar nu ştiu ce negocieri să mai fie. Selecţionerul a refuzat să-i mai ia pe jucători"
- "(rîde) Cum să depuncteze Steaua? Nu există aşa ceva, vorbim de regulament, de lucruri clare. Niciodată nu se face un cantonament la lot cînd cluburile au cantonamente! Fiecare la echipă îşi face planurile. Nu fac nici o trimitere și nu comentez nimic despre adversarii pregătiţi de FRF pentru meciurile selecţionatei divizionare"
- "Nu văd ca nea Puiu să aibă vreo problemă cu mine. Eu, personal, n-am nimic cu el. Nu pot să vă răspund nici dacă are ceva cu patronul echipei noastre"
- "Budescu? Vom vedea dacă ajunge la Steaua. Enache n-a greşit cu nimic, a spus că vrea să facă performanţă şi că ar vrea la Steaua. N-a omorît pe nimeni, şi-a spus părerea. Şi dacă va rămîne la Astra, va dori să facă totul pentru a ajunge la Euro"
- "Timo Gebhart trebuie să-şi rezolve situaţia de la Nurnberg, noi ni-l dorim. Nu ştiu ce are de dat, de luat de acolo"
Nici FRF nu ia turneul în serios!
Iordănescu pare singurul din Federație care se dă peste cap pentru stagiul din Antalya. Site-ul FRF tratează foarte pe scurt acțiunea. Forul a anunțat pe site lotul convocat pentru cantonamentul din Turcia, un lot care deja nu mai e valabil, din moment ce jucătorii de la Steaua au dispărut din distribuție.
Plus: "Programul meciurilor și acțiunile de presă vor fi anunțate în scurt timp". Un anunț de pe 18 ianuarie. Pînă aseară, Federația nu anunțase nici un detaliu suplimentar. Nici un cuvînt despre amicalele pe care Federația le-a găsit cu greu. Adversarele Kutaisi, Zimbru și Turkmenistan nu apar pe site-ul FRF.
Dintre primele trei știri, una e despre futsal, două despre prestația din weekend a internaționalilor români care evoluează în alte campionate.
"Despre declaraţiile domnului Negoiţă vom vorbi în meciurile cu Dinamo, direct, de-abia le aşteptăm, vor fi partide foarte frumoase"
Laurențiu Reghecampf"Nici n-am jucat în play-off, nici n-am antrenat, vom vedea ce va fi. Important e să ajungem acolo, apoi să ne luăm cu adversarii la luptă"
Laurențiu Reghecampf"Mă bucur pentru revenirea lui Dumitru Dragomir la Voluntari și în familia fotbalului românesc, voi, presa, veţi avea dialoguri mai spumoase"
Laurențiu Reghecampf
5 amicaleare Steaua în al doilea stagiu de pregătire: Ujpest (azi), Sturm Graz (29 ianuarie), Ludogoreţ (31 ianuarie), Djurgardens (4 februarie), Trencin (6 februarie). Toate partidele încep la ora 19:00
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor