Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 13 august 2009 00:00
După ce Tamaş şi Grigore au aflat că ratează şi meciul cu CFR, Dinu şi-a adus aminte de Teo Crăciunescu: "Nu mai vorbesc de fotbal dacă i se dă ecuson FIFA!"
Comisia de Disciplină i-a suspendat ieri pe două etape pe fundaşii Gabriel Tamaş şi Dragoş Grigore, amendîndu-i pe fiecare şi cu 900 de lei. Este penalizarea minimă pe care cei doi o puteau primi, deşi roş-albii au adus probe video care să ateste că Teo Crăciunescu s-a pripit cînd le-a acordat cartonaşe roşii în prima repriză a partidei cu Inter Curtea de Argeş (0-1). Astfel, cei doi stoperi vor lipsi atît cu Ceahlăul, cît şi în derby-ul cu CFR Cluj. "Pentru jocul de la Piatra-Neamţ nu-i luam în calcul, în rest ce să mai zicem?!", a replicat Bonetti.
"Sînt formaţi în timpul Cooperativei"
Cornel Dinu a fost mai drastic, acuzînd iar eliminările: "Cauza e cea care strică, efectul e conform cu regulamentul, s-a dat totuşi minimum de penalitate. Drama e că s-a ajuns aici". Brigada de la meciul Dinamo - Internaţional (0-1), în frunte cu Teo Crăciunescu, a fost delegată la partida de sîmbătă Astra - Gloria Bistriţa. Acest lucru l-a înfuriat pe Dinu: "Teo este victima ambiţiei tatălui său. Ultima, şi nici că mai vorbesc de fotbal, ar fi să-i mai pună şi ecuson FIFA! Aici ar începe nebunia... Arbitrii ar trebui să conducă partidele în spiritul jocului, bineînţeles respectînd regulile. Dar ca să faci asta îţi trebuie clasă. Drama este că unii arbitri sînt formaţi în perioada creării Cooperativei".
"Un campionat se cîştigă şi la comisii, contează şi aceste suspendări"
Victor Becali, agent FIFA
FLASH
Show Claudiu şi Marius
Dinamo a disputat ieri un joc-şcoală cu echipa a doua, pe terenul principal din Ştefan cel Mare, amical supervizat din tribună şi de Dinu. Scorul final a fost 4-1, pentru echipa mare înscriind Niculescu (29 şi 36) şi Niculae (69 - penalty şi 83). Dinamo (repriza I): Matache - Molinero, Tamaş, Dr. Grigore, Diabate - Homei, M. Manu, N'Doye, Moise - Miranda, Cl. Niculescu. Dinamo (repriza a II-a): Dolha - Scarlatache, L. Goian, Moţi, Pulhac - L. Rus - Zicu, Boştină, Ad. Cristea - M. Niculae, A. Cristea. (Costin Negraru)
"Mi-e frică doar de arbitraj"
Dario Bonetti despre meciul de sîmbătă, cu Ceahlăul: "La Piatra-Neamţ mi-e frică doar de arbitraj. Le-am zis băieţilor să pornească de la ideea că am jucat un singur meci, cel de la Craiova. Cu Internaţional? N-am jucat, e o partidă inexistentă pentru mine, pentru noi. La Craiova am avut ocazii, am jucat aproape de ceea ce îmi doresc eu. Vreau să asigur suporterii că vreau să fac la Dinamo o echipă învingătoare". (Costin Negraru)
Suspendat şi amendat
Directorul executiv Petre Buduru a fost sancţionat ieri de Comisia de Disciplină pentru incidentele de la pauza meciului cu Internaţional, cînd a intrat în vestiarul arbitrilor şi l-a agresat pe "centralul" Teo Crăciunescu. Oficialul dinamovist a primit 4 etape de suspendare şi 2.400 de lei amendă. (Corina Marinaş)
Ultimele noutăţi
- Spaniolul Molinero, 23 de ani, nu este sigur că va debuta sîmbătă, la Piatra Neamţ. "Încă nu este pregătit fizic", a spus Bonetti. Fundaşul dreapta a jucat ieri în prima repriză a amicalului cu Dinamo II (4-1).
- Alexandru Deaconu va conduce la centru meciul dintre Ceahlăul şi Dinamo. "Arbitrul-brichetă" a fost lăudat de Dinu: "Are clasă".
- Liviu Ganea, 22 de ani, a fost împrumutat la Astra, fiind al 8-lea dinamovist detaşat în această vară la Ploieşti. Dinamo a refuzat să-l cedeze la Poli Iaşi, dar totuşi Bonetti l-a trecut pe lista pentru Europa League pentru "dubla" cu Slovan.
- Rednic a debutat cu un eşec la Alania Vladikavkaz, 2-3 cu KamAZ, deşi a condus de două ori.

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor