Articol de GSP - Publicat duminica, 31 ianuarie 2010 00:00
După 5 luni de chin, Marian Cisovsky a început al doilea cantonament din Antalya şi speră să-şi recîştige locul de titular în defensiva bănăţenilor
Ore întregi singur în sala de forţă, litri de sudoare şi durere a îndurat fundaşul Marian Cisovsky (30 de ani) în ultimele 5 luni. Slovacul este decis să depăşească coşmarul de anul trecut cînd a trăit cea mai neagră perioadă a carierei. A sărbătorit alături de colegi eliminarea Şahtiorului din preliminariile Ligii Campionilor, dar în deplasarea de la Stuttgart s-a accidentat grav. A suferit o ruptură de ligamente încrucişate, care l-a privat de experienţa din Europa League a timişorenilor.
După 5 luni de chin, Cisovsky a făcut deplasarea cu Poli în Antalya şi e singurul care se bucură de regimul de cazarmă al pregătirii centralizate. "Mulţi jucători nu se bucură atunci cînd pleacă în cantonament, dar pentru a mine a fost mult prea greu să mă antrenez singur atîta timp. Sînt conştient că de abia acum începe partea dificilă. Pentru un jucător nu sala de forţă este esenţială, ci ceea ce face în teren", a spus Cisovsky.
Genunchiul afectat al fundaşului slovac şi-a revenit complet, iar fotbalistul vrea acum să-şi regăsească locul în garnitura de bază a lui Poli. "La început, poate voi fi puţin mai reticent pentru că este prima accidentare serioasă din cariera mea. Genunchiul arată însă bine şi după o perioadă foarte lungă de timp nu am mai simţit deloc dureri. Abia aştept să reintru la joc", a conchis fundaşul.