Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 25 august 2014 00:00 / Actualizat luni, 25 august 2014 20:15
Costin Curelea face analiza jocului său şi al echipei al cărei lider este, conştientizînd că formaţia din Bănie este într-o mare criză.
- Costin, ţi se pare un rezultat nedrept, 0-2 cu Petrolul, avînd în vedere şi ocaziile pe care le-aţi avut pînă la golul lui Albin?
- Mincinos, nemincinos, iar mergem acasă cu mîna goală. Ne puseserăm mari speranţe în meciul cu Petrolul, dar ori nu ne-am concentrat destul, ori ne-a fost prea teamă şi aţi văzut ce-a ieşit. Pierdem ca la copii şi juniori. Iar adversarii, să fim serioşi, nici nu s-au forţat prea tare.
- Ce vă lipseşte să aveţi şi voi o victorie, prima, în Liga 1?
- De alergat s-a alergat, nu poţi acuza pe cineva, dar ne lipseşte ceva, nu ştiu ce. Mai multe chestii. Poate că trebuie lucrat şi la psihic.
- Există presiunea publicului?
- Dacă îi este cuiva teamă de aşa ceva, să nu mai intre pe teren! Atunci de ce s-a mai făcut fotbalist?!
- Totuşi, oltenii vă apostrofează imediat, n-au răbdare.
- Lumea simte cînd oferi fotbal de calitate şi te susţine. Dar cînd nu oferi...
- Se demolează "Ion Oblemenco" şi voi nu aţi bifat prima victorie. Cum vă simţiţi?
- E păcat că nu vom mai juca aici, ne simţeam bine, sper să continuăm totuşi în Craiova. Poate schimbăm şi norocul.