Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat luni, 11 ianuarie 2010 00:00
Antrenorii din Ghencea au aflat ce italienii au demonstrat ştiinţific: aportul fanilor creşte semnificativ randamentul fotbaliştilor
Cum ar fi arătat Steaua fără conflictul dintre suporteri şi conducere? Exerciţiul de imaginaţie e provocat de o descoperire pe care staff-ul tehnic din Ghencea a făcut-o la Coverciano. Specialiştii celebrei şcoli de antrenori explică la cursuri că o echipă de fotbal chiar e afectată de absenţa fanilor de pe stadion sau de lipsa lor de reacţie!
Doar banii înlocuiesc publicul
"Randamentul unui jucător poate fi crescut cu pînă la 12 la sută graţie comportamentului pe care îl are galeria" e informaţia primită de stelişti. Ce înseamnă asta? Peninsularii explică la cursurile destinate viitorilor antrenori: "În condiţii normale, adică motivat obişnuit, un fotbalist dă 70-75 la sută din ce poate. Dar capacitatea lui de efort, rezistenţa pot fi crescute cu 10-12 procente printr-o motivare suplimentară, dată de public. Practic, suportul oamenilor din tribune poate fi înlocuit în mintea unui sportiv doar de bani. Adică patronul să vină înaintea meciului şi să promită o primă nemaipomenită!".
Record negativ
Discuţiile provocate la Coverciano apar exact în momentul în care Steaua a înregistrat cea mai slabă audienţă la meciurile de acasă din era Becali, adică din ultimii şapte ani. Doar 9.300 de oameni au asistat, în medie, la partidele pe care roş-albaştrii le-au disputat în Ghencea. Şi asta în condiţiile în care în cinci meciuri porţile au fost închise, din cauza suspendărilor primite din diverse motive. Atunci cînd arena a fost populată, asistenţa s-a concentrat, cel mai des, pe răfuiala cu patronul.
REACŢII
Stoichiţă explică:
1. "Suporterul care strigă împotriva propriei echipe nu se poate numi suporter"
2. "Au fost meciuri în care am avut nevoie de tribună şi ea nu era. Păcat, mare păcat!"
3. "Jucătorii mei, dacă vor fi susţinuţi de public, vor putea face lucruri mari. Băieţii resimt lipsa fanilor, a unui stadion plin"
4. "Suporterii să-şi vadă de treaba lor, eventual să mă conteste pe mine, dar să lase jucătorii şi Steaua în pace!"
5. "E păcat că sînt contestat de o parte dintre suporteri, dar ei se vor întoarce lîngă echipă. Raţiunea va învinge pînă la urmă"
CE SPUNE UN FOST JUCĂTOR
"Îmi doresc ca fanii Stelei să revină la stadion în retur. E foarte ciudat să joci cu tribunele goale în Ghencea. Eu am fost obişnuit cu ele pline şi datorită şi acestui lucru am avut performanţe mari. Ca să poată spera la titlu, steliştii au nevoie de un stadion plin"
CE SPUNE UN ACTUAL JUCĂTOR, JANOS SZEKELY
"Fără suporteri lîngă noi nu e greu, e foarte greu! Vrem ca, începînd din returul campionatului, situaţia să se schimbe. Cînd joci pe Ghencea cu stadionul plin este o atmosferă pe care nu o pot descrie şi care îţi creează o motivaţie fantastică"
5 jucători care au evoluat şi în sezonul 2006-2007, ultimul în care Steaua a avut o performanţă importantă, accesul în primăvara cupelor europene, se mai află şi acum în lotul roş-albaştrilor: Ghionea, Baciu, Petre Marin, Nicoliţă şi Ovidiu Petre
Suporterii nu dau înapoi
"Îl înjurăm în continuare pe Gigi!"
Fanii nu au de gînd să-şi schimbe atitudinea nici de acum încolo. Într-un interviu publicat în Gazeta de sîmbătă, membrii Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti anunţă că vor continua disputa cu conducerea: "Dacă Becali ne ridică suspendările, mergem la meciuri şi îl înjurăm în continuare! E greu de spus care va fi finalul acestui război. Sau dacă va exista unul".
Ce reprezintă Şcoala de la Coverciano
Scoate antrenori din 1959
Şcoala de la Coverciano este una dintre cele mai renumite centre din lume de formare a antrenorilor. Înfiinţată în 1959, la iniţiativa lui Artemio Franchi, fostul preşedinte al Fiorentinei, aceasta face parte dintr-o bază sportivă unde se pregăteşte în mod tradiţional "naţionala" Italiei. La şcoala situată într-un cartier al Florenţei se pot urma cursuri nu numai pentru antrenori, indiferent de categorie, dar şi pentru preparatori sportivi şi tehnicieni de fotbal în 5. Printre cei care s-au înscris la Coverciano se numără şi Florin Răducioiu, care mai are de trecut două sesiuni de practică, iar în vară va da examenul.
3.500 de suporteri a interzis Steaua de pe Ghencea, din cauza injuriilor. De atunci, cîteva sute şi-au redobîndit dreptul de a asista la meciuri

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor