FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - ASTRA 1-0

Craiova, Bilbao de România: Zece olteni în teren cu Astra

Articol de GSP - Publicat luni, 12 aprilie 2010 00:00

Universitatea Craiova a avut un singur jucător din afara Olteniei, bulgarul Iliev, la meciul câştigat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, cu formaţia Astra Ploieşti, în etapa a 27-a a Ligii I.

Din cei 14 jucători folosiţi, zece sunt născuţi în Craiova, iar alţi trei în zona Olteniei.

"Devenim uşor, uşor echipa cea mai autohtonă din România. Cred că această performanţă cu greu va fi putea atinsă în ţară. Avem cea mai tânără echipă, iar aceşti copii când se vor salva de la retrogradare, vor avea un cuvânt greu de spus în ţară, pentru că sunt crescuţi de mici în spiritul Universităţii. Pe lângă cei zece de pe teren, mai sunt alţi zece din restul lotului de 26, care se pregătesc acum cu prima echipă", a declarat Lucian Mitu, vicepreşedintele Universităţii Craiova, conform Mediafax.

Universitatea Craiova a câştigat, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Astra Ploieşti, cu scorul de 1-0 (0-0), într-o partidă din etapa a 27-a a Ligii I.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Fiica-fotomodel a lui Elias Charalambous a atras atenția în tribune la Lyon - FCSB
Europa League

Presa din Franța a rezumat într-un singur cuvânt rezultatul din Lyon - FCSB

Iată clasamentul din Superligă dacă nu ar fi existat VAR! Aproape o sută de mari erori de arbitraj au influențat numărul final de puncte
Superliga

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”

Comentarii (9)
otelarul_123
otelarul_123  •  13 Aprilie 2010, 00:13
Postat de pe 12 Aprilie 2010, 23:30

Adevarat, Craiova si Otelul sunt viitorul tarii, dar mai sunt tineri si la Alba Iulia si la Gaz Metan, sanse sunt ca in 3-4 ani sa avem din nou un lot national competitiv.

da , am spus doua din echipele care mai promoveaza . Rusine echipelor din Bucuresti si celor din provincie care le copiaza , si arunca bani pe jucatori supracotati si supraevaluati din care doar o zecime dau randament !

 •  13 Aprilie 2010, 00:11

Pentru Raul : Andrei Prepelita este Oltean din Slatina Olt.

 •  12 Aprilie 2010, 23:30
Postat de otelarul_123 pe 12 Aprilie 2010, 21:55

Craiova si Otelul , doua din singurele echipe care mai promoveaza tinere talente. Media de varta a Craiovei este de 23,6 fiind cea mai tanara echipa din tara si este secondata de Otelul Galati cu o medie de 23,8 si care la fel este alcatuita din jucatori care sunt promovati de la juniori (nu toti, o parte buna din ei) ... asta se intampla dupa cate observ numai daca exista dificultati financiare si nu pot fi transferati jucatori deja consacrati . Pacat pentru ca talente sunt . FORTZA OTELUL !

Adevarat, Craiova si Otelul sunt viitorul tarii, dar mai sunt tineri si la Alba Iulia si la Gaz Metan, sanse sunt ca in 3-4 ani sa avem din nou un lot national competitiv.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează