Articol de GSP - Publicat sambata, 13 iulie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 13 iulie 2013 23:59
Noul patron al Rapidului, Nicolae Cristescu, s-a declarat fericit pentru cîştigarea meciului de baraj care menţine echipa în Liga 1, 2-1 cu Chiajna, dar dezamăgit de atitudinea lui Nicolae Grigore, care nu a vrut să joace în această partidă.
"Numai noi ştim prin ce am trecut, de la agonie la extaz. Am făcut un efort pentru aceşti copii minunaţi. Ne-am temut să nu ajungem la prelungiri, pentru că a fost o săptămînă grea.
Mulţumesc acestei galerii minunate care ne-a purtat spre victorie. O să ajungem departe, acolo unde ne este locul.
Nu au jucat pentru bani ci pentru numele Rapidului, pentru galerie. Dar prima o merită cu prisosinţă. Vom mai aduce jucători, vor fi surprize, veţi vedea. Facem tot posibilul ca echipa să redevină o forţă, să ajungă acolo unde îi e locul.
Echipa se va construi în jurul lui Pancu.
Grigore m-a dezamăgit, l-am lăudat că s-a întors din aeroport pentru Rapid, am crezut că va juca pentru echipa care l-a consacrat, datorită căreia a prins contract în străinătate. I-am dat dezlegarea şi a plecat imediat, era valabilă pînă mîine. N-a vrut să joace, e păcatul lui!", a declarat Nicolae Cristescu.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”