FOTBAL  »  Superliga  »  CONSECINŢA NUMIRII LUI FLOREA LA COMISIA DE RECURS

Cristi Borcea pierde, Gigi Becali cîştigă!

Articol de - Publicat joi, 14 mai 2009 00:00

Cristi Borcea, acuzat că în ultimii ani a avut protecţia comisiilor, va pierde din influenţă în detrimentul Stelei, echipă favorizată din plin de  Daniel Florea

Războiul pe care Dumitru Dragomir îl are cu Ionuţ Lupescu a determinat în mare măsură numirea lui Daniel Florea. Reîntoarcerea fostului preşedinte al CAF schimbă însă fundamental şi polii de influenţă în fotbalul românesc.

Steaua şi Ceahlăul în pole-position
Primele două echipe care vor saluta numirea lui Florea sînt Steaua şi Ceahlăul, ultima fiind 99 % promovată în Liga I.

1. Cei din Ghencea ar putea avea un aliat important în persoana lui Florea, cel acuzat că ar fi avut mai multe întîlniri cu Gigi Becali înainte de a lua decizia finală pro-Steaua în cazul "Valiza", el fiind cunoscut ca un apropiat al patronului roş-albaştrilor.

2.
Ceahlăul are de ce să se bucure. Daniel Florea este membru al PDL, acelaşi partid din care face parte şi Gheorghe Ştefan.

Dinamo şi CFR, porţi închise

1. "Borcea conduce comisiile" a fost acuzaţia principală în ultima vreme îndreptată înspre şeful dinamovist. Cazurile Julio Cesar, scandările rasiste de la meciul cu Rapid, disputarea semifinalei cu Timişoara cu porţile închise şi minisuspendarea lui Tamaş sînt doar cîteva din exemplele pe care cei din fotbal le dau atunci cînd susţin că Dinamo a fost favorizată de comisii. Acest lucru s-ar putea schimba radical, mai ales că prietenul numărul 1 al lui Borcea din FRF, Ionuţ Lupescu, va avea uşa închisă la biroul lui Daniel Florea.

2. CFR are de ce să-şi facă şi ea griji. A votat pentru destituirea lui Florea din fruntea CAF, prin intermediul Comitetului Executiv. În plus, şefii campioanei au fost extrem de vehemenţi la adresa lui Florea după ce sancţiunile Stelei au fost anulate. :X

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Handbal

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special

„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (17)
 •  14 Mai 2009, 23:55

DANE NU MAI CRED NIMIC DIN CE SPUI LA TV ESTI BUN DAR PE ALOCURI ESTI VARZA TI-AM MAI SPUS LASA-NE ODAT IN PACE CAND TE IEI DE STEAUA TE IEI DE MINE CA SUPOTER ASA CA LASANNNNNNNNNNNNNNNNEEEEEEEEEEEEEEEEE,LASA-NE

marian_u
marian_u  •  14 Mai 2009, 17:45
Postat de pe 14 Mai 2009, 06:08

bai fratilor, e al doilea articol de azi in care folositi expresia "in detrimentul" tiotal aiurea!!! numai hagi mai zicea ca el joaca la nationala in detrimentul echipei. IN DETRIMENTUL=IN DEZAVANTAJ. in cazul asta numirea lui Florea este IN DETRIMENTUL LUI DINAMO ci nu al Stelei. sunt chestiuni E-L-E-M-E-N-T-A-R-E

dar ai cu cine vb?

 •  14 Mai 2009, 16:34

PAI SA INSTALAT FLOREA?ELE CORECT IN FUNCTIA LUATA NU PARTYPRIURI CORECT.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează