Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 02 iunie 2009 00:00
Borcea pregăteşte o răzbunare împotriva fotbaliştilor pentru eşecul din campionat
Fotbaliştii sînt ţinte vii şi pentru acţionari, nu doar pentru fani. Cu o voce stinsă, Cristi Borcea le-a spus ieri prietenilor: "Îi fac să moară de foame! Cred că e deziluzia vieţii mele, şi-au bătut joc de mine şi de Dinamo. Ce viaţă vor avea cu mine, scapă cine poate! Am fost om cu ei şi ei mă omoară cu zile, ajung de vorbesc singur". Jucătorii au intrat deja în a doua lună de neplată a contractelor, iar peste două săptămîni ar putea să-şi depună memorii să devină liberi. "Vor deveni liberi dacă vreau eu. Şi vor pleca în momentul în care vom dori noi, s-a terminat cu blîndeţea şi înţelegerea!", a promis Borcea.
"Îţi vine să te laşi de fotbal!"
La rîndul lor, jucătorii sînt confuzi şi nu pot explica de ce şi cum au pierdut acest campionat. "Sîntem monumente de prostie, ne merităm soarta. Am pierdut şi primele de 120.000 de dolari, şi demnitatea, şi tot. Îţi vine să te laşi de fotbal!", au mai spus ei. Cum acţionarii au promis că vor face curăţenie în lot, jucătorii se întreabă dacă sînt pe lista neagră sau nu.
"Vă cer scuze în numele meu şi al echipei, este vina noastră, a jucătorilor, că am pierdut acest campionat, şi nu a antrenorilor, acţionarilor şi fanilor"
GABRIEL TAMAŞ, fundaş Dinamo
Tamaş, Clau-gol şi Mitea primii vizaţi!
Gabriel Tamaş, Nicolae Mitea şi Claudiu Niculescu sînt primele 3 nume de care conducătorii vor să se dispenseze! Primul va reveni la Auxerre, iar roş-albii nu mai sînt de acord să discute un transfer definitiv al său. Iar Mitea şi Clau-gol vor fi puşi pe lista de transferări. Niculescu e singurul care ar putea scăpa, întrucît este unul dintre idolii suporterilor şi are scuza că a fost folosit puţin în acest retur.
Malick, Blay, Simao, out!
Alţi trei jucători se vor despărţi de Dinamo în această vară, contractele lor urmînd să expire. Papa Malick are opţiune de prelungire, însă "cîinii" nu sînt dispuşi s-o activeze, mai ales că au ratat accederea directă în grupele Champions League. Blay şi Simao nu mai sînt doriţi şi îşi vor căuta echipe.
SONDAJ DINAMOVISTI.RO
Cine e de vină pentru ratarea campionatului?
Jucătorii 70 %
Conducerea 16 %
Antrenorii 14 %
Votanţi: 1.000
FLASH
Hăituiţi în noapte
Suporterii “cîinilor” i-au alergat prin oraş pe jucători după insuccesul cu Urziceni. Pulhac a fost la un pas să o încaseze în faţa casei, fiind alergat de fani, iar lui Zicu i-a fost zgîriată maşina. Mulţi dintre fotbalişti nu au dormit acasă de frică, iar astăzi ultraşii şi-au anunţat prezenţa la antrenament. şedinţa de pregătire este programată pe stadionul Dinamo, de la ora 17:00, însă nu este exclus ca aceasta să se ţină la Săftica, tocmai pentru a scăpa de furia suporterilor.
Simao a dat foc la perdele
În cursul săptămînii trecute, la hotelul Rin, Bruno Simao, Kolinko şi Adrian Cristea au fost protagoniştii unui nou episod halucinant, relatat nenominal de ziarul "7plus". Cei trei, însoţiţi de cîteva fete, s-au distrat pînă în momentul în care Simao a desfăcut o sticlă de whisky şi a încercat un cocktail flambat. Cînd a dat foc alcoolului, acesta s-a extins la perdelele din cameră! A pornit sistemul antiincendiu, iar în cîteva minute a sosit şi un echipaj al pompierilor, însă focul fusese stins!
Era să-şi secţioneze tendonul!
Cristi Borcea a fost la un pas să-şi secţioneze tendonul, după ce a plecat de pe pistă la 2-0 pentru FC Braşov! A lovit de furie geamul de la uşa vestiarului şi s-a tăiat, iar doctorul Liviu Bătineanu l-a cusut la cabine. Borcea va merge la un control specializat în străinătate pentru a fi sigur că problema nu se agravează. "Mă simt groaznic, mă doare, dar mai multă durere e în suflet. Ce să mai faci cînd vezi ce joacă fotbaliştii lui Dinamo?! Nu m-am putut abţine şi era să mor!", a mărturisit Borcea.
Ultimele noutăţi:
- Lucescu junior şi-a premiat din propriul buzunar elevii după victoria cu Dinamo. Tehnicianul şi-a anunţat fotbaliştii după meci că vor primi cîte 2.000 de euro pentru modul în care au abordat partida din Ştefan cel Mare. (Costin Negraru)
- Suporterii dinamovişti ar fi vrut să sărbătorească titlul cu numărul 19 la Piteşti, în ultima etapă, alături de jucători şi să-i însoţească în limuzine care să încadreze autocarul. Plus un banner imens: “Lăsaţi-ne să ne pregătim de Champions League!”. Totul a fost dat uitării duminică noapte.

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor