FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV

Cristi Ionescu: "Braşovul nu se teme de retrogradare"

Articol de GSP - Publicat marti, 28 decembrie 2010 00:00

Fundaşul echipei FC Braşov, Cristi Ionescu (32 de ani), a declarat că principala sa dorinţă  pentru 2011 este să redevină titular în formaţia antrenată de Antonio Conceicao.

"Pot spune că 2010 a fost unul bun. Am început bine campionatul, am marcat şi două goluri, însă, din păcate, m-am accidentat şi am pierdut postul de titular. Trebuie să trag tare la antrenamente, pentru că îmi doresc enorm de mult să revin in primul 11", a spus Ionescu, potrivit site-ului oficial al ardelenilor.

Apoi a continuat: "Concurenţa cu Willliams este benefică pentru echipa şi cine va fi în formă va juca".

"Sincer nu mă tem de retrogradare, pentru că avem valoare să terminăm măcar la jumătatea clasamentului. În tur am avut şi multă neşansă la unele meciuri
, astfel că am pierdut puncte importante", a mai zis el.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

A descoperit medaliata României, dar e IGNORAT de Guvern: „NU sunt pe lista de prime, ministerul nu răspunde la cereri!” + Arată greutățile ascunse ale disciplinei: „E o discriminare pentru fete”

George Țucudean revine în forță în fotbalul românesc! La ce echipă va investi fostul atacant


Comentarii (1)
ovidiu62  •  28 Decembrie 2010, 18:01

sper sa va duceti in B nesimtitilor.Cand a-ti aranjat meciul cu Bacaul si noi am retrogradat(directie de la Bucuresti )prin mizerabilul de Hreenciuc)cum a fost.BBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBul sa vina la Brasov.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close