FOTBAL  »  Superliga  »  TEHNICIANUL ITALIAN A SOLICITAT UN CONTRACT ANUAL DE 300.000 DE EURO PENTRU A ANTRENA UNIVERSITATEA

Cristi Pustai rămîne favorit la preluarea băncii tehnice a lui "U". Bergodi e prea scump

Pustai a cîștigat ultimul meci din campionat, 3-1 cu Ceahlăul
Pustai a cîștigat ultimul meci din campionat, 3-1 cu Ceahlăul

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 decembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 14 decembrie 2011 11:56

După demiterea lui Ionuţ Badea, oficialii Universităţii Cluj au început imediat căutările pentru un nou tehnician. Printre variantele finanţatorului Florian Walter s-a aflat şi Cristiano Bergodi. Liber de contract după experienţa nereuşită în Serie B, la Modena, antrenorul italian nu ar spune nu unei reveniri în fotbalul românesc, unde a petrecut 5 sezoane, din 2005 şi pînă anul trecut. Pretenţiile financiare ale lui Bergodi, 300.000 de euro pe an, le-au tăiat însă elanul conducătorilor clujeni, care n-au mai apucat să-i pregătească o ofertă italianului.

Pustai vine cu Biro
Dintre cei agreaţi de Walter, tehnicianul Mediaşului, Cristi Pustai, este varianta cea mai accesibilă financiar. "Profesorul" are la Gaz Metan un contract anual de 120.000 de euro, care îi expiră în vară. Conform informaţiilor Gazetei, Pustai ar urma să negocieze cu şefii Universităţii săptămîna viitoare, după meciul medieşenilor cu FC Braşov. Pentru a veni la Cluj, "Profesorul" îi cere în staff-ul său pe Flavius Şomfălean, secund, şi pe Iosif Biro, director sportiv.

"Mă simt onorat că sînt apreciat de oamenii de la Cluj pentru munca mea. Nu vreau să vorbesc nimic pînă după ultimul joc cu FC Braşov"
Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

66.000 de euro pe acte era cîştigul anual al lui Ionuţ Badea la "U", dar tehnicianul avea promise prime mari de obiectiv

Hoban inclus în negocieri
Dacă va ajunge la un acord cu oficialii Universităţii, Cristi Pustai ar putea facilita transferul lui Ovidiu Hoban la Cluj. Mijlocaşul Gazului intră în această iarnă în ultimele 6 luni de contract şi se află pe lista de achiziţii a "şepcilor roşii". Cu Pustai antrenor, Hoban a cunoscut cele mai mari satisfacţii din carieră, promovarea în primul eşalon şi participarea în Europa League, mijlocaşul de 29 de ani fiind unul dintre jucătorii de bază la Gaz Metan.

Niculescu, la ora de istorie
Sala de conferinţe a stadionului Cluj Arena găzduieşte astăzi "Ora de istorie U", un eveniment caritabil la care vor participa 50 de copii defavorizaţi. Aceştia vor afla detalii din istoria clubului clujean şi vor primi cadouri de la antrenorul interimar al "şepcilor roşii", Claudiu Niculescu, directorul sportiv, Felix Grigore, şi directorul executiv, Cosmin Irimieş.


Citește și:
Bianca Andreescu, de nerecunoscut în cea mai recentă apariție! A jucat ultimul meci în octombrie, între timp a vizitat o zona pitorească din România
Tenis
Bianca Andreescu, de nerecunoscut în cea mai recentă apariție! A jucat ultimul meci în octombrie, între timp a vizitat o zona pitorească din România
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Superliga
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
„Bombardiera Blondă” a incendiat rețelele sociale, la revenire: „Am sâni uriași și intenționez să-i arăt!”
Box
„Bombardiera Blondă” a incendiat rețelele sociale, la revenire: „Am sâni uriași și intenționez să-i arăt!”
„Legendă GSP”, Rodion Cămătaru a vrut să investească în Grecia, dar a avut un șoc: „Acolo NU ai voie să faci asta” » De ce l-a refuzat pe Mihai Rotaru
Special
„Legendă GSP”, Rodion Cămătaru a vrut să investească în Grecia, dar a avut un șoc: „Acolo NU ai voie să faci asta” » De ce l-a refuzat pe Mihai Rotaru
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (1)
dblock
dblock  •  14 Decembrie 2011, 12:32

Pustai a facut treaba buna la gaz metan..sper totusi sa nu plece.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează