Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat luni, 09 mai 2022 18:08 / Actualizat luni, 09 mai 2022 18:24
Teoretic, cele două rivale în lupta pentru titlu, CFR Cluj și FCSB, vor înfrunta adversari care nu vor avea miză, însă sunt șefi ai Craiovei care nu o doresc pe CFR campioană, în vreme ce trupa lui Petrea trebuie să fie fană Voluntari în semifinala Cupei, fiindcă în cazul unei necalificări în ultimul act, ilfovenii își vor juca locul de baraj chiar împotriva roș-albaștrilor. O altă dispută indirectă va fi în privința modului în care CFR și FCSB vor reuși să-și protejeze jucătorii aflați la limita suspendării
Se anunță un meci FCSB - CFR cu titlul pe masă în ultima etapă, chiar dacă mai e de disputat încă o rundă până atunci, a 9-a, programată în acest weekend. Cele două rivale e foarte posibil să aibă parte de adversari lipsiți de miză sau care să fie mai preocupați de atingerea altui obiectiv, mai important decât meciul pe care îl au în penultima rundă.
Sunt însă câteva situații, posibile, în care CFR și FCSB ar putea să aibă parte de confruntări mult mai tari sâmbătă și duminică față de ceea ce se așteaptă.
DE CE AR PUTEA FI EXPUSĂ CFR
Șefii Craioveni nu o doresc pe CFR campioană
Universitatea a jucat pe teren meciul cu FCSB, n-a menajat pe nimeni și a fost extrem de aproape să-i provoace daune totale în lupta pentru titlu. Cu toate acestea, eșecul nu a fost unul primit cu enormă dezamăgire chiar de toți șefii clubului.
Unul dintre principalii oameni ai actualei echipe din Bănie care nu-și dorește sub nicio formă să o vadă pe CFR campioană e Marian Copilu. Fostul președinte al clujenilor, plecat cu scandal din Gruia, are un obiectiv personal din a o împiedica pe CFR să ia titlul.
Mai mult, el le-a dezvăluit și celorlalți șefi ai Craiovei că un eventual eșec al CFR-ului în lupta pentru titlu ar putea însemna intrarea în insolvență a clubului patronat de Varga, iar Craiova ar elimina astfel o rivală de la anul în bătălia pentru primul loc.
Tot acest scenariu, cu Universitatea care să meargă în Gruia pentru a juca pe viață și pe moarte, pentru a încerca să o bată pe CFR, s-ar putea produce într-o singură situație: Craiova să rateze prezența în finala Cupei, caz în care n-ar mai fi nevoită să menajeze dintre titulari fiindcă următorul meci va fi finala barajului pentru Conference League, care va fi programat la o săptămână distanță de confruntarea din Gruia.
În schimb, dacă oltenii vor disputa finala Cupei, atunci interesul principal al clubului va fi câștigarea trofeului, iar Reghecampf va fi obligat să odihnească jucătorii de bază cu CFR, meci care va avea loc cu numai 4 zile înaintea ultimului act al Cupei.
26de milioane de euro era datoria pe care clubul CFR a trecut-o în raportul financiar la finalul anului 2021, 17 milioane de euro fiind creanța deținută de propriul patron, Nelu Varga
DE CE AR PUTEA FI EXPUSĂ FCSB
Roș-albaștrii fac galerie Voluntariului la semifinala de Cupă
Pentru FCSB, disputa cu echipa antrenată de Liviu Ciobotariu e extrem de asemănătoare, comparând contextul, cu cea a CFR-ului împotriva Craiovei. Roș-albaștrii ar trebui să fie cei mai mari fani ai Voluntariului în returul semifinalelor Cupei, cu FC Argeș. Motivul: Voluntari ar disputa confruntarea cu FCSB cu 5 zile înainte de finala Cupei și atunci e foarte probabil ca mulți dintre titulari să fie menajați.
În schimb, dacă ilfovenii vor fi eliminați din Cupă, atunci singura posibilitate pentru a prinde cupele europene va fi prin intermediul campionatului. Iar locul 4 ar deveni esențial. Astfel că la ora meciului cu FCSB, Voluntari ar avea mare interes să obțină punct sau puncte pentru a rămâne în joc în vederea disputării barajului de Conference League. Orice alt rezultat în afara victoriei împotriva Voluntariului ar fi un dezastru pentru FCSB, care ar pierde practic titlul cu o etapă înainte de final!
0-0a fost scorul meciului Voluntari - FCSB disputat în sezonul regulat pe terenul ilfovenilor
DUELUL "GALBENELOR" : FCSB e într-un pericol major, CFR riscă doar cu Graovac
O altă mare miză pentru jocurile din penultima etapă va fi în ce măsură cele două echipe vor reuși să-și păstreze jucătorii de bază disponibili pentru ceea ce va fi finala cu titlul pe masă. Există nu mai puțin de 4 titulari, din rândul ambelor formații, care au câte 3 avertismente și în cazul în care vor mai primi încă un "galben" vor fi automat suspendați.
E capitolul la care FCSB e într-un pericol mult mai mare fiindcă are 3 nume, toate piese esențiale: Radunovic, Florin Tănase și Octavian Popescu. În schimb, CFR îl are în această situație doar pe Graovac, practic cel mai important stoper al campioanei. A bifat 7 din cele 8 etape de play-off, fiind folosit inclusiv fundaș dreapta.
Fără Graovac, Dan Petrescu ar avea o soluție aproape la fel de bună, pe Yuri, în vreme ce lipsa celor 3 din formula roș-albaștrilor ar însemna un dezastru. Cum ar putea arăta FCSB fără ei: Târnovanu - Ov. Popescu, I. Cristea, Miron, S. Șerban - Olaru, Șut, Edjouma - Cordea, Dumiter, Fl. Coman.
281a fost indexul InStat al lui Radunovici în meciul Craiova - FCSB 0-1, fiind cel mai bun fotbalist de pe teren, urmat de Florin Tănase (274)
2,3avertismente a încasat CFR în medie în ultimele 3 runde, în vreme ce media FCSB-ului e mai mică, numai 1,3
De ce e CFR avantajată de programarea penultimei etape
Gazeta Sporturilor a scris acum 10 zile despre faptul că LPF ar trebui să stabilească jocurile primelor două clasate din penultima etapă în aceeași zi și la aceeași oră, altfel, echipa care va juca prima ar urma să fie dezavantajată. Forul condus de Gino Iorgulescu n-a ținut cont de acest lucru, iar în runda a 9-a din play-off, CFR și FCSB își dispută jocurile în zile diferite. FCSB - Voluntari va avea loc sâmbătă seara, iar CFR - CSU Craiova se va juca duminică seara. În funcție de rezultatul din meciul FCSB-ului, CFR știe cum trebuie să abordeze partida:
- În cazul în care FCSB se va impune, atunci pentru CFR o victorie sau o remiză ar însemna fix același lucru în perspectiva ultimei etape. Și dacă ar avea avans de două și dacă ar fi la egalitate de puncte înaintea ultimelor 90 de minute, clujenii tot de cel puțin un egal ar avea nevoie în fața FCSB-ului. Criteriul care le va departaja la egalitate la final va fi punctajul de la finalul sezonului regulat
- În cazul în care FCSB - Voluntari se va termina egal, atunci CFR știe că trebuie să câștige meciul cu Craiova pentru a antama titlul încă din penultima etapă
- Dacă FCSB va pierde meciul cu Voluntari, CFR știe că și o remiză împotriva oltenilor o face campioană matematic.
Finala se joacă duminică, pe 22 mai
Ultima etapă a play-off-ului e programată în weekendul 21/22 mai, iar meciul care s-ar putea disputa cu titlul pe masă, FCSB - CFR, a fost stabilit pentru ziua de duminică. Ora de start va fi 20:30, iar posturile care vor transmite jocul sunt Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport. Tot în acel weekend vor avea loc și meciurile din prima manșă a barajelor de promovare-retrogradare Liga 1 versus Liga 2, dar și barajul dintre primele două clasate în play-out, pe terenul locului 1, învingătoarea din acest joc urmând să meargă în finala pentru Conference League.
Până joi, decide exclusiv FCSB
FCSB - CFR cunoaște ziua și ora meciului, nu însă și locația. Arena Națională e blocată de Saga Festival timp de o lună, între 16 mai și 16 iunie, iar pe Ghencea și pe Arcul de Triumf, FCSB nu a primit acces. Stadionul ales de roș-albaștri e cel din Buzău, însă până cel târziu joi vicecampioana poate decide de una singură unde va putea să joace, independent de voința adversarei. Începând cu ziua de vineri, orice alegere pe care FCSB ar face-o ar trebui să fie acceptată de CFR.
Dacă FCSB ia titlul, îl ia cu mai puține puncte decât CFR
Cu două etape rămase de disputat, un lucru a devenit cert. Dacă FCSB va reuși să câștige campionatul, atunci o va face cu mai puține puncte cucerite pe teren decât rivala din Gruia. În momentul de față, raportul punctajului dintre cele două e de 92-83 în favoarea liderului. La finalul sezonului regulat, CFR a avut un avans imens, de nu mai puțin de 14 puncte, care s-a redus din start la jumătate în debutul play-off-ului, după care, deși se mărise la 8 puncte, în ultima lună, CFR a pierdut nu mai puțin de 6 puncte, prin înfrângerile suferite la Craiova și acasă cu FCSB.
Pentru CFR: 2 e mai mare decât 3
Înaintea ultimelor două meciuri, CFR se află într-o situație inedită. Dacă va face egal în ambele meciuri, deci cu două puncte acumulate, va deveni sigur campioană. În schimb, la un succes cu Craiova, în penultima etapă, și un eșec cu FCSB, în runda finală, deci cu 3 puncte strânse, ar pierde titlul dacă bucureștenii se vor impune și cu Voluntari. "Deci pentru noi chiar e valabil 2 e mai mare decât 3", a spus ieri unul dintre oficialii celor de la CFR.
Cine a luat titlul în ultima etapă, în ultimii 20 de ani
Sezon | Campioana |
2019-2020 | CFR |
2017-2018 | CFR |
2016-2017 | Viitorul |
2014-2015 | FCSB |
2008-2009 | Urziceni |
2007-2008 | CFR |
2005-2006 | FCSB |
2004-2005 | FCSB |
2001-2002 | Dinamo |
Lupta pentru titlu CFR - FCSB. Duel de 7 stele pe stadion de 3 stele
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”