FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dănciulescu e preferatul acţionarilor » Şefii îi fac loc în echipă

Articol de - Publicat marti, 21 decembrie 2010 00:00

Conducerea plănuieşte să-i vîndă pe Marius Niculae şi pe Florin Bratu pentru a-l păstra pe cel mai prolific atacant al "cîinilor"


Încă doi atacanţi o vor părăsi pe Dinamo în această iarnă. Aceasta e strategia pe care o plănuiesc şefii "cîinilor" în pauza competiţională. Pe listă sînt Marius Niculae, Florin Bratu şi Ionel Dănciulescu. Ultimul însă este preferatul conducătorilor, întrucît se consideră că tinerii Liviu Ganea, Alexe şi Păun pot creşte în joc lîngă vîrful de 34 de ani. "Dănciulescu e cunoscut pentru felul în care îi ajută pe mai tinerii săi colegi. El va fi liantul între experienţă şi entuziasmul celor care vin din spate", spun şefii.

Ei sînt încrezători că zilele acestea vor reuşi să-i vîndă pe Marius Niculae, curtat insistent de Beijing Guoan, şi pe Florin Bratu. Ultimul este dorit de Universitatea Cluj, Astra Ploieşti şi FC Vaslui, iar roş-albii sînt dispuşi la negocieri. Vîrful de 30 de ani mai are contract cu Dinamo pînă în vară, iar "cîinii" ar fi dispuşi să-l lase fără pretenţii financiare, mulţumindu-se doar să scape de salariul său, care din ianuarie ar trebui să fie de 17.000 de euro lunar.


2 goluri în 13 meciuri a marcat Dănciulescu pentru Dinamo în Liga 1, în acest sezon

3 goluri şi două pase decisive a reuşit Marius Niculae în cele 16 partide jucate în Liga 1, în acest campionat

2 goluri a marcat Bratu în cele 7 meciuri jucate pentru Litex Loveci, unde a fost împrumutat de Dinamo

Cristea a semnat cu U Cluj
ASEARĂ, Adrian Cristea a bătut palma cu patronul Universităţii Cluj, Florian Walter. Mijlocaşul de 27 de ani a semnat un contract pe trei ani şi jumătate, urmînd să cîştige 150.000 de euro pe an. Dinamo va primi 1,5 milioane de euro în schimbul "Prinţului".

Grigore dorit la Cluj
Florian Walter a încercat zilele trecute să-l sufle lui Dinamo şi pe Dragoş Grigore. Nicolae Badea a refuzat ferm propunerea pentru fundaşul de 24 de ani, unul dintre cei mai buni apărători ai "cîinilor" în turul campionatului. Patronul ardelenilor ar fi dorit să plătească 500.000 de euro pentru Grigore.

Dică propus şi la Dinamo
Fostul mijlocaş al Stelei, Nicolae Dică, şi-a reziliat ieri contractul cu Catania, devenind jucător liber. Fotbalistul de 30 de ani a fost propus de impresari şi în Ştefan cel Mare, deşi o ofertă concretă îi fusese făcută deja de patronul Astrei, Ioan Niculae. Conducătorii roş-albi au ezitat să dea un răspuns definitiv, alegînd să-l înştiinţeze pe Ioan Andone de posibilitatea transferului, urmînd ca acesta să hotărască.

Borcea, anchetat de DNA?
Site-ul barfazilei.ro susţine că Borcea ar avea legături cu omul de afaceri Said Baaklini, care a fost arestat în dosarul evaziunii fiscale de 60 de milioane de euro. Oficialul roş-albilor urmează să ajungă zilele acestea în Bucureşti, el fiind blocat la întoarcerea de la Miami pe aeroportul londonez Heathrow din cauza vremii potrivnice. "Nu e nimic adevărat, oricum săptămîna asta revin în ţară", a comentat Cristi Borcea. Miercuri, Borcea are termen în "Dosarul transferurilor", unde urmează să fie audiat.

Inbox:

- Ionel Dănciulescu va împărţi azi cadouri copiilor la Rin Grand Hotel.
- Fundaşul Eugen Crăciun (foto, 24 de ani) se întoarce la Dinamo, el fiind cedat de Astra după ce ploieştenii l-au achiziţionat pe Ousmane N'Doye. Crăciun poate evolua atît ca fundaş dreapta, cît şi stînga.
- Fotbaliştii îşi vor primi pînă joi salariile restante. Şefii i-au înştiinţat pe jucători că le vor fi viraţi banii în conturi pentru a avea Sărbători de iarnă liniştite.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Nationala
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei
Tenis
Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei
UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo
Nationala
UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (3)
alexesv
alexesv  •  21 Decembrie 2010, 13:42

trebuie sa vina neaparat 2-3 fundasi de valoare,dupa la mijloc Eric Alexe Paun(plus stanescu)si Kone (margaritescu, sau un inlocuitor sper,torje trebuie sa plece ca suntem in criza) iar Ganea Danciu si Andrei atacu.. acum ramane sa plece borcea badea si sa vina un investitor care doreste ..

bigiu
bigiu  •  21 Decembrie 2010, 11:27

PE BRATU NUL VINDET E MAIBUN K GANEA . GANEA LA DINAMO 2 SA SE TREZEASCA DIN SOMN K NU JOACA NIMIC SI ANDONE TOT FORTEAZA CU IEL. HAI DINAMO

ss_iniesta_ss
ss_iniesta_ss  •  21 Decembrie 2010, 09:38

In cazul asta Dinamo va juca 4-3-3 cu Danciu, An Cristea si Liviu Ganea. dar poate vine Eric...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează